Candidaţii care s-au înscris luni la Universitatea din Oradea preferă oraşul natal, fiindcă aşa mai pot sta câţiva ani pe „buzunarul" părinţilor. Săraci şi fără pretenţii, absolvenţii liceelor din Bihor caută specializări cu care speră să se poată angaja imediat după ce vor termina facultatea
Universitatea din Oradea (UO) a scos la concurs pentru anul universitar 2011- 2012 peste 5.300 de locuri, dintre care peste 1.600 sunt fără taxă. Având în vedere că, în judeţul Bihor doar aproximativ 3.500 din cei peste 6.900 de candidaţi la examenul de bacalaureat au reuşit să promoveze, UO, cu cele 18 facultăţi din portofoliu, se află la un moment de răscruce. Criza de candidaţi este cauzată, spune Olimpia Popoviciu, purtător de cuvânt la UO, şi de datele demografice, dar şi situaţia financiară a posibililor studenţi. „Promovabilitatea foarte scăzută din acest an este o lovitură pentru orice universitate. Ne aşteptăm însă la un număr mare de candidaţi, pentru sesiunea din toamnă", a spus Olimpia Popoviciu. Aceasta a subliniat că rectorul UO, Cornel Antal, a propus luni ca studenţii admişi să-şi poată plăti taxele şcolare în mai multe tranşe, venind astfel în sprijinul studenţilor fără prea mulţi bani.
E timpul inginerilor
Printre puţinii absolvenţi de licee care s-a prezentat luni la UO pentru înscrieri, s-a numărat şi Robert Pascui, în vârstă de 19 ani. Acesta a fost elev la Colegiul Tehnic „Traian Vuia" şi s-a numărat printre norocoşii care au promovat examenul de bacalaureat, obţinând media 7.86. „Am fost la profilul de mate-info. Nu ştiu încă foarte bine ce îmi doresc să ajung în viaţă, dar am văzut că piaţa e suprasaturată de absolvenţi de ştiinţe economice. Cred că cel mai bine ar fi să mă fac inginer", a spus Robert. Tânărul absolvent are foşti colegi mai mari care i-au povestit despre modul în care se face şcoală la universitatea orădeană, aşa că nu a