Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, susţine că remanierea Guvernului poate avea loc "mâine, peste o săptămână, o lună sau trei luni", premierul şi preşedintele stabilesc data, conform Realitatea.net. Băsescu T. pare să fi reuşit să îl transforme pe Lăzăroiu deopotrivă în Turcan şi în Muntean, fostul său conslier prezidenţial suplinindu-i pe inodorii purtători de cuvânt ai Cotrocenilor, respectiv Palatului Victoria.
Sebastian Lăzăroiu crede că se simte nevoia schimbării unor miniştrii din Cabinetul Boc pentru că două dintre obiectivele majore ale Executivului - absorţia fondurilor europene şi cheltuirea banilor pentru investiţii - nu au fost atinse.
În opinia ministrului Muncii, remanierea ar trebui făcută "foarte, foarte curând", dar el lasă de înţeles că nu se va realiza mai devreme de 1 septembrie din cauza vacanţei parlamentare.
"Remanierea n-o decid eu nici un alt ministru o decide premierul (...) Ea poate fi mâine, peste o săptămână, peste o lună, trei luni, asta n-o stabilesc eu, doar premierul cu preşedintele", a declarat Lăzăroiu într-un interviu Hotnews.
În privinţa oportunităţii înfiinţării unui nou minister pentru absorţia fondurilor europene, Lăzăroiu susţine că există sprijin politic la nivelul coaliţiei de guvernare.
"Cred că-i o construcţie instituţională fezabilă şi politic şi instituţional, se poate face îndată ce începe o nouă sesiune parlamentară. Nu ne lăudăm cu o majoritate confortabilă în Parlament ca să-i chemi din vacanţă. Până în septembrie ar trebui pregătite lucrurile. A fost o recomandare a Comisiei, s-a discutat foarte mult de această posibilitate, bun, lucrurile nu s-au întâmplat. Asta-i adevărul, dar mai stăm să căutăm vinovaţii. Important e să le facem repede", a adăugat Lăzăroiu.
În opinia sa, Leonard Orban ar fi potrivit pentru acest post precum şi actualul şef Departamentului pentru