Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copos: “Rui Duarte a revenit la echipă!”

Publicat in Adevarul, marți 12 iulie 2011 ·

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, marţi, că portughezul Rui Duarte s-a alăturat lotului giuleştean în cantonamentul din Austria, precizând în acelaşi timp că transferul fundaşului dreapta Ovidiu Dănănae de la Universitatea Craiova a căzut.

"Rui Duarte este soluţia noastră pentru postul de fundaş dreapta, el a venit deja în cantonament la pregătire. Am avut discuţii cu domnul Mititelu despre Dănănae, dar acestea nu s-au finalizat. Varianta unui transfer a căzut în momentul de faţă. Ne vom baza în continuare pe Rui Duarte. Este adevărat că este puţin cam indisciplinat, dar avem încredere în el. Pentru absenţa de la pregătire va fi sancţionat de către club, dar nu s-a hotărât deocamdată cu cât", a spus Copos.

Oficialul giuleştean a menţionat că motivele pentru care clubul a renunţat la achiziţionarea lui Ovidiu Dănănae sunt pretenţiile financiare ale jucătorului şi ale grupării Universitatea Craiova. "Am renunţat din cauza pretenţiilor jucătorului. Din păcate nu mai sunt vremurile în care clubul putea plăti salarii de 200.000 de euro pe an unui jucător. În plus, şi pretenţiile Universităţii Craiova sunt destul de mari. Oricum, dacă l-am fi luat n-am fi aşteptat ca jucătorul să devină liber de contract. Am fi fost dispuşi să plătim o sumă de transfer pentru că aşa este normal, Universitatea Craiova trece prin momente destul de dificile", a explicat George Copos.

Lotul condus de Răzvan Lucescu se află în prezent în Austria, unde se desfăşoară al treilea turneu al perioadei de pregătire. Fundaşul Rui Duarte a lipsit de la pregătire 29 de zile. În pauza competiţională din iarnă portughezul a revenit la lot din vacanţă după 80 de zile în care a absentat nemotivat.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi, mesaj pentru Nicuşor Dan după decizia BEC de a interzice USR să-I facă campanie primarului. „N-aș vrea să ajungem să anulăm din nou alegerile”

HotNews acum 8 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat sâmbătă, la B1 TV, după ce Nicuşor Dan a spus că nu poate să interzică o autoritate, unui individ, unei persoane care este membru de partid, să facă orice fel de activitate politică doreşte, că ea ştie că Ni

Superliga – play-off: Universitatea Cluj – Dinamo 2-4

News.ro acum 8 ore
Echipa bucureşteană Dinamo a dispus sâmbătă seara, în deplasare, scor 4-2, de gruparea Universitatea Cluj, în etapa a patra a play-off-ului Superligii. Blănuţă l-a pus la încercare pe Golubovic în minutul 12, pentru ca peste numai două minute Macalo

Donald Trump scuteşte smartphone-urile, calculatoarele şi alte produse electronice de noile tarife vamale de 125% impuse Chinei

News.ro acum 8 ore
Guvernul SUA a acordat scutiri de la tarifele vamale pentru smartphone-uri, calculatoare şi alte produse electronice importate în mare parte din China, acestea fiind exceptate de la tarifele reciproce de 125% impuse de preşedintele Donald Trump, tra

Boxerul ucrainean Volodimir Mandziuk a murit pe front. „Se întoarce acasă la Ternopil pe un scut”

HotNews acum 7 ore
Pugilistul Volodimir Mandziuk, maestru al sportului şi membru al Forţelor Armate Ucrainene, a murit pe front. Federaţia Ucraineană de Box făcut anunţul în social media, potrivit Ukrinform, scrie News.ro. „Volodimir Mandziuk, cu indicativul Vokha, se

David Popovici, după ce nu a concurat în finala la 100 m la Otopeni: “A fost o decizie grea, dar necesară”

News.ro acum 9 ore
David Popovici a explicat, sâmbătă, de ce nu a concurat în finala probei de 100 m liber din cadrul Campionatului Naţional de la Otopeni. “Astăzi, ar fi trebuit să concurez în finala de 100m liber, una dintre preferatele mele… însă, din păcate, durer

Replica lui Nicușor Dan, după ce Marcel Ciolacu a spus că nu îl vrea președinte pentru că „sunt bărbat și nu vreau să port fustă”

HotNews acum 10 ore
Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, i-a răspuns de la distanță premierului Marcel Ciolacu, liderul PSD, care l-a criticat cu ocazia unui discurs susținut în sprijinul lui Crin Antonescu, sâmbătă, la Piatra Neamț. Social-dem

Ora la care mâncăm afectează sănătatea inimii mai mult decât dacă nu dormim în timpul nopții, conform unui studiu

Libertatea acum 6 ore
Alimentația sincronizată cu ritmul biologic ar putea preveni bolile cardiovasculare. Cercetătorii de la Mass General Brigham au descoperit că momentul în care mâncăm este la fel de important ca și ce mâncăm, mai ales pentru persoanele care lucrează

VIDEO Diana Șoșoacă s-a întâlnit cu Dragoș Sprînceană la Mar-a-Lago. Ce i-a transmis șefa SOS emisarului lui Ciolacu

HotNews acum 13 ore
Lidera SOS România, Diana Șoșoacă, a postat pe Facebook imagini de la un eveniment al republicanilor organizat la Mar-a-Lago, reședința președintelui american Donald Trump din Florida. Șoșoacă s-a întâlnit cu Dragoș Sprînceană, trimis de Marcel Ciol

Membrii OMS au ajuns la un acord ”de principiu” privind modul de gestionare a viitoarelor pandemii

News.ro acum 11 ore
Membrii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) au ajuns la un acord ”de principiu” privind modul în care ar trebui gestionate viitoarele pandemii, după trei ani de negocieri, a declarat pentru AFP co-preşedintele grupului de negociere. Organizaţia

Nicuşor Dan, după ce Ciolacu a spus că nu vrea să fie obligat să poarte fustă, dacă ajunge el la Cotroceni: Pot să-l asigur că va fi liber să poarte ce haine vrea, dar nu le va purta la Palatul Victoria

News.ro acum 10 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, afirmă, după ce premierul Marcel Ciolacu a spus că se teme că va fi obligat să poarte fustă dacă ajunge el la Cotroceni, că poate să-l asigure că va fi liber să poarte

Vremea

București
acum

dum.

7°/21°
lun.

7°/16°
mar.

7°/14°
mie.

10°/20°
Iasi
acum

dum.

3°/18°
lun.

7°/16°
mar.

8°/18°
mie.

11°/16°
Constanta
acum

dum.

2°/13°
lun.

7°/10°
mar.

7°/11°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/18°
lun.

9°/16°
mar.

9°/13°
mie.

8°/21°
Timisoara
acum

dum.

1°/22°
lun.

12°/14°
mar.

10°/15°
mie.

7°/22°