Atunci când folosim termenul de “civilizaţie” ne referim la totalitatea structurilor materiale şi mentale reprezentative pentru un anume grup de indivizi. Spre exemplu, spunem “ţări civilizate” pentru că ele posedă clădiri impunătoare, automobile performante, un nivel de trai mai ridicat, etc. De asemenea, în contrapartidă când spunem civilizaţii inferioare ne referim la acele grupuri de oameni care nu au aceste trăsături definitorii. Avem aşadar două extreme: ţările civilizate (UE & SUA) şi ţările din lumea a 3-a (în mare parte ţări africane, câteva din Asia şi din America de Sud).
În accepţiune şi mai largă, civilizaţia reprezintă ansamblul cunoștințelor și al experienției umane, totalitatea achizițiilor spiritului uman, nivelul înalt de dezvoltare al unei societăţi. Atenţie, nivelul înalt de dezvoltare al unei societăţi.
De aici şi problema: aşa-zisele ţări civilizate s-au dezvoltat pe baza resurselor luate din alte ţări. Începând cu conquistele pentru aur şi terminând cu războaiele pentru petrolul din Irak, resursele materiale au fost de cele mai multe ori luate cu forţa. De asemenea resursa umană a avut acelaşi drum: de la sclavii de pe plantaţie şi până la căpşunarii contemporani, singura schimbare a constat în metoda de coerciţie: biciul (instrument fizic folosit de stăpâni) a fost înlocuit de bani (instrument mental folosit de aceeaşi stăpâni) iar rezultatul este acelaşi până în zilele noastre: dezvoltarea unor societăţi pe baza resurselor (materiale şi umane) ale altor societăţi.
Mulţi spun că aşa este mersul “natural” al omenirii, că economia de piaţă (capitalismul) aplică legea selecţiei naturale iar fraierii suferă când jmekerii prosperă. Da, de acord cu selecţia naturală. Atenţie, zic “naturală”. Doar că în sistemul politico-monetar actual, selecţia este artificială şi este al naibii de controlabilă/controlată.
Avem o se
