Importurile de cartofi, în stare proaspătă sau refrigerată, au totalizat 36.911 tone în primul trimestru din 2011, fiind de aproape două ori mai mari decât cele realizate în aceeaşi perioadă din 2010 (19.460 tone), potrivit datelor furnizate Agerpres de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Sursa: SHUTTERSTOCK
Valoarea acestor importuri realizate din ţările intra şi extra comunitare a depăşit, în primele trei luni ale anului, 10,6 milioane de euro, faţă de numai 3,5 milioane euro în perioada similară din 2010.
În ultimii doi ani, răspândirea putregaiului inelar al cartofului în România - o bacterioză deosebit de periculoasă - a influenţat semnificativ producţia, dar şi preţurile acestui produs, care s-a scumpit cu peste 24%, numai în primul trimestru din 2011. Datele furnizate de INS au indicat că în cursul anului 2010, preţul cartofului a crescut cu 50 de procente.
MADR intenţionează să ofere despăgubiri producătorilor de cartofi a căror producţie a fost contaminată de organismele de carantină dăunătoare culturii cartofului, printr-o schemă de ajutor de stat aprobată de Comisia Europeană, cel mai probabil la finalul anului 2011 sau în primul trimestru al lui 2012.
Potrivit datelor Institutul Naţional de Statistică (INS), România a obţinut, în 2010, o producţie de cartofi de 3,304 milioane tone, în scădere cu 17,5 % faţă de 2009, când a totalizat patru milioane de tone, principala cauza fiind scăderea randamentului la hectar şi a suprafeţei cultivate comparativ cu anul precedent.
Suprafaţa cultivată cu cartofi a scăzut anul trecut cu 8.000 de hectare, de la 255.000 hectare în 2009, la 247.000 hectare în 2010. Producţia de cartofi a României se cifrează anual între 3 şi 4 milioane de tone, cantitate suficientă pentru asigurarea consumului intern - de circa două milioane de tone anual - dar şi