Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Badea: Este un cretinism să te iei de Laszlo Borbely când în România se fură miliarde de euro

Publicat in Cotidianul, miercuri 13 iulie 2011 ·

Mircea Badea a comentat, în ediţia de marţi seară a emisiunii În gura presei, pe tema faptului că ministrul Mediului, Laszlo Borbely, este implicat într-un dosar de trafic de influenţă, potrivit DNA.

„După cum ştiţi eu am o mare afecţiune faţă de UDMR. Sincer, în visele mele, alea superbe, UDMR nu există. Nu are nici un motiv pentru a exista. Cică este o formaţiune politică, dar construită pe criterii etnice. E cumva o contradicţie în termeni", a comentat Badea.

„Dacă iar începem cu o poveste de genul şpăgii în termopane luată de Adrian Năstase, nu mai pot, o iau razna", a spus Badea, precizând înainte de acest comentariu că DNA a făcut această dezvăluire pentru a se vedea că justiţia din România este imparţială.

„În România, se fură zeci, sute de milioane de euro. Ba chiar miliarde de euro. Fără nici un fel de problemă. Este un cretinism să te iei de un ministru care ar fi luat şpagă amenajarea unui apartament. De ce nu-l arestează preventiv şi pe Borbely?! Asta ar fi tare," a comentat acid realizatorul În gura presei.

„Poate face (n.r. - Laszlo Borbely) nasoale, poate mâine pune gresie", şi-a întărit Mircea Badea comentariul.

Badea consideră că vechicularea numelui ministrului Mediului într-un dosar de trafic de influenţă, instrumentat de DNA, este consecinţă a faptului că UDMR nu a fost de acord cu reorganizarea teritorială propusă de preşedintele Traian Băsescu.

„Fata cea mare a preşedintelui Băsescu ne ţine în suspans. A trecut mai bine de un an şi încă nu ne-a spus de unde a avut un milion de euro cât a costat acel apartament dintr-o zonă rezidenţială", a spus Mircea Badea.

Mircea Badea a comentat, în ediţia de marţi seară a emisiunii În gura presei, pe tema faptului că ministrul Mediului, Laszlo Borbely, este implicat într-un dosar de trafic de influenţă, potrivit DNA.

„După cum ştiţi eu am o mare afecţiune faţă de

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei noi judecători CCR au depus jurământul la Cotroceni. Ce beneficii primesc cei care se pensionează

Adevarul acum 2 ore
Mihai Busuioc, Asztalos Csaba și Dacian Cosmin Dragoș sunt noii judecători ai Curții Constituționale a României. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc duminică la Palatul Cotroceni, în prezența celor mai înalți oficiali ai statului.

Bărbat reţinut pentru 24 de ore în Dolj, după ce şi-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol / Femeia a reuşit să fugă şi să sune la 112

G4Media acum 57 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 40 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Dolj, pentru 24 de ore, după ce şi-a agresat partenera, cetăţean spaniol, şi a ameninţat-o cu un pistol. Femeia a reuşit să fugă şi să sune la

Cod galben de caniculă în sudul ţării, duminică şi luni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în mai multe judeţe din sudul ţării precum şi în

UPDATE - Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat în judeţul Arad . Descinderi la adrese din Mureş, inclusiv la fratele bărbatului - VIDEO

News.ro acum o ora
Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul Mureş, după ce apropiaţi ai bărbatului au fost audi

ANPC a făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please” / Trei amenzi aplicate pentru diferențe de gramaj și produse expuse la temperaturi prea mari

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please”, după ce un consumator a găsit mucegai într-un p

Slovacia vrea garanţii din partea UE, până marţi, pentru oprirea aprovizionării cu gaze ruseşti şi susţinerea noului pachet de sancţiuni

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Slovacia urmăreşte să ajungă până marţi la un acord cu Comisia Europeană şi partenerii din UE privind garanţii că nu va avea de suferit din cauza opririi livrărilor de gaze ruseşti şi pentru a putea

Dictatorul Kim Jong Un îl asigură pe șeful diplomației ruse de sprijinul „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, l-a asigurat pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov de sprijinul său „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei, considerând victoria Moscovei „sigură”, a inf

Hamas şi Israelul se acuză reciproc de blocarea negocierilor pentru armistiţiul din Gaza

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hamas şi Israelul s-au acuzat reciproc sâmbătă de blocarea negocierilor lor indirecte pentru o încetare a focului în Gaza, unde 38 de palestinieni au fost ucişi în lovituri israeliene, potrivit Apără

Nicolas, un adolescent de 15 ani, a ajuns la ATI după ce artistul lui preferat l-a îndemnat să sară de pe scena Beach, please!

Cancan acum 33 minute
Scene șocante la festivalul Beach, Please! din Costinești. Nicolas, un tânăr de 15 ani, a fost încurajat de rapperul american Destroy Lonely să sară de pe scenă principală în mulțime, de la 3 metri înălțime. Momentul extrem s-a terminat cum nu se pu

Spania: Două persoane date dispărute după ploi torenţiale în Catalonia

News.ro acum 5 ore
Două persoane sunt date dispărute în Catalonia, în nord-estul Spaniei, după ploile torenţiale care au căzut sâmbătă seara, provocând inundaţii şi întrerupând traficul feroviar timp de mai multe ore, informează AFP. „Căutăm două persoane în Cubelles”

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

16°/34°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

20°/31°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

28°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°