Dacă în timpul și după cel de-al doilea război mondial ne-am întrebat \"când vin americanii\", iată că și acum după atâția ani, prin unele localități, precum Deveselu, comuna din județul Olt unde va fi instalat scutul antirachetă, sau în unele instituții, această întrebare a rămas \"la modă\".
Una dintre instituții este Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), unde angajații români îi așteaptă pe americanii de la Bechtel pentru a renegocia contractul referitor la Autostrada Transilvania. După mai multe întâlniri între cele două părți nu s-a ajuns la un rezultat final. Asta chiar dacă premierul Emil Boc afirma, în urmă cu ceva timp, la Cluj, că Ministerul Transporturilor va anunța rezultatul negocierilor cu Bechtel până pe 10 iulie.
Din discuțiile purtate pe la colțuri, se pare că acesta nu va veni prea curând. O nouă rundă de discuții a avut loc luni, 11 iulie, dar americanii nu au acceptat propunerile părții române. Mai mult, reprezentanții CNADNR așteaptă o nouă vizită a americanilor săptămâna viitoare.
Miza negocierilor este mare, mai ales așteptările părții române, întrucât a cerut o reducere a costurilor cu 35% și un nou grafic al lucrărilor. Prima propunere nu e pe placul americanilor, cea de-a doua este necesar-obligatorie având în vedere termenele deja depășite.
Acest contract păgubos pentru statul român (până acum s-a plătit 1,2 miliarde de euro și s-au dat în exploatare doar 51,5 km de autostradă din 415) nu este la prima renegociere. În ultimii șase ani, acordul cu Bechtel a mai fost renegociat de două ori. Prima dată în 2005, atunci când la șefia Transporturilor se afla Gheorghe Dobre, iar rezultatele nu au fost unele satisfăctoare: economii de 126 de milioane de euro, conform estimărilor de atunci. Între timp, costurile au crescut, și