Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gigi, cumpără un pianist! Steaua - NK Zagreb 1-1! Steliştii termină pregătirea neînvinşi! Vezi SUPER golul lui Băjenaru

Publicat in Pro Sport, miercuri 13 iulie 2011 ·

Steaua abordează meciul de Supercupă după un egal cuemoţii scos în ultimul amical din Austria

Roş-albaştrii au luat gol de la un playmaker croat. Adică exactgenul de fotbalist care îi lipseşte echipei lui Levi. Băjenaru i-asalvat cu o execuţie superbă

Levi a jucat ieri ultimul amical din Austria şi a folosit în ceamai mare parte din meci echipa cu care va începe şi partida cuOţelul, scoţându-i doar pe Bicfalvi şi pe Rusescu din primul 11.Apoi, nici pe ceilalţi nu i-a lăsat să transpire prea mult, Tănasefiind schimbat chiar după o jumătate de oră. Iar Steaua scos unegal cu emoţii, dovedind că nu e tocmai pregătită de noulsezon.

Steliştii şi-au găsit un adversar facil în ultimul meci amical alturneului din Austria pentru că se gândeau mai mult la Oţelul.Chiar dacă sunt croaţi, cei de la NK Zagreb nu au părut nicio clipăpericuloşi în prima repriză, singurul jucător mai strălucit de laei fiind decarul Sovsic. Un playmaker, sau "pianist" cum spuneaRădoi, care ar fi fost foarte util roş-albaştrilori. Asta pentrucă faza de construcţie suferă în continuare şi Steaua nu a maietalat un joc la fel de frumos ca în partida cu Bursaspor.

Costeaşi Rusescu, "rantangii" de mare clasă

Doar două trei faze de poartă mai periculoase au avut steliştii înprima repriză. În minutul zece, Tănase a lovit defectuos mingea dinzece metri deşi avea toată poarta goală la discreţie. L-a imitatapoi în minutul 27 Mihai Costea. "Nilă" a fost chiar de condamnatla ce execuţie stângace avută după şutul în bară al lui Tatu. Şitot "Nilă" a mai ratat dintr-o poziţie uşor dificilă, şutândparalel cu poarta.

După pauză şi după multe înlocuiri efectuate de Levi, Tătăruşanus-a văzut învins de un şut expediat de la distanţă de Sovsic,jucătorul despre care menţionam mai sus că are stofă de fotbalist.Steaua a mai avut o tresărire de orgoliu prin Tatu, dar şutulacestuia

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi, mesaj pentru Nicuşor Dan după decizia BEC de a interzice USR să-I facă campanie primarului. „N-aș vrea să ajungem să anulăm din nou alegerile”

HotNews acum 8 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat sâmbătă, la B1 TV, după ce Nicuşor Dan a spus că nu poate să interzică o autoritate, unui individ, unei persoane care este membru de partid, să facă orice fel de activitate politică doreşte, că ea ştie că Ni

Superliga – play-off: Universitatea Cluj – Dinamo 2-4

News.ro acum 8 ore
Echipa bucureşteană Dinamo a dispus sâmbătă seara, în deplasare, scor 4-2, de gruparea Universitatea Cluj, în etapa a patra a play-off-ului Superligii. Blănuţă l-a pus la încercare pe Golubovic în minutul 12, pentru ca peste numai două minute Macalo

Donald Trump scuteşte smartphone-urile, calculatoarele şi alte produse electronice de noile tarife vamale de 125% impuse Chinei

News.ro acum 8 ore
Guvernul SUA a acordat scutiri de la tarifele vamale pentru smartphone-uri, calculatoare şi alte produse electronice importate în mare parte din China, acestea fiind exceptate de la tarifele reciproce de 125% impuse de preşedintele Donald Trump, tra

Boxerul ucrainean Volodimir Mandziuk a murit pe front. „Se întoarce acasă la Ternopil pe un scut”

HotNews acum 8 ore
Pugilistul Volodimir Mandziuk, maestru al sportului şi membru al Forţelor Armate Ucrainene, a murit pe front. Federaţia Ucraineană de Box făcut anunţul în social media, potrivit Ukrinform, scrie News.ro. „Volodimir Mandziuk, cu indicativul Vokha, se

David Popovici, după ce nu a concurat în finala la 100 m la Otopeni: “A fost o decizie grea, dar necesară”

News.ro acum 10 ore
David Popovici a explicat, sâmbătă, de ce nu a concurat în finala probei de 100 m liber din cadrul Campionatului Naţional de la Otopeni. “Astăzi, ar fi trebuit să concurez în finala de 100m liber, una dintre preferatele mele… însă, din păcate, durer

Replica lui Nicușor Dan, după ce Marcel Ciolacu a spus că nu îl vrea președinte pentru că „sunt bărbat și nu vreau să port fustă”

HotNews acum 10 ore
Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, i-a răspuns de la distanță premierului Marcel Ciolacu, liderul PSD, care l-a criticat cu ocazia unui discurs susținut în sprijinul lui Crin Antonescu, sâmbătă, la Piatra Neamț. Social-dem

Un test de sânge ar putea detecta boala Parkinson înainte de apariţia simptomelor

News.ro acum 26 minute
Cercetătorii au dezvoltat un test de sânge simplu şi „rentabil”, capabil să detecteze boala Parkinson cu mult înainte de apariţia simptomelor, conform unui studiu, citat de The Guardian. Aproximativ 153 000 de persoane suferă de Parkinson în Marea B

Ora la care mâncăm afectează sănătatea inimii mai mult decât dacă nu dormim în timpul nopții, conform unui studiu

Libertatea acum 6 ore
Alimentația sincronizată cu ritmul biologic ar putea preveni bolile cardiovasculare. Cercetătorii de la Mass General Brigham au descoperit că momentul în care mâncăm este la fel de important ca și ce mâncăm, mai ales pentru persoanele care lucrează

Membrii OMS au ajuns la un acord ”de principiu” privind modul de gestionare a viitoarelor pandemii

News.ro acum 11 ore
Membrii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) au ajuns la un acord ”de principiu” privind modul în care ar trebui gestionate viitoarele pandemii, după trei ani de negocieri, a declarat pentru AFP co-preşedintele grupului de negociere. Organizaţia

Nicuşor Dan, după ce Ciolacu a spus că nu vrea să fie obligat să poarte fustă, dacă ajunge el la Cotroceni: Pot să-l asigur că va fi liber să poarte ce haine vrea, dar nu le va purta la Palatul Victoria

News.ro acum 11 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, afirmă, după ce premierul Marcel Ciolacu a spus că se teme că va fi obligat să poarte fustă dacă ajunge el la Cotroceni, că poate să-l asigure că va fi liber să poarte

Vremea

București
acum

dum.

7°/21°
lun.

7°/16°
mar.

7°/14°
mie.

10°/20°
Iasi
acum

dum.

3°/18°
lun.

7°/16°
mar.

8°/18°
mie.

11°/16°
Constanta
acum

dum.

2°/13°
lun.

7°/10°
mar.

7°/11°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/18°
lun.

9°/16°
mar.

9°/13°
mie.

8°/21°
Timisoara
acum

dum.

0°/22°
lun.

12°/14°
mar.

10°/15°
mie.

7°/22°