O întrebare care stă pe buzele tuturor, fiecare găsind răspunsul în funcţie de "aptitudinile" deprinse în timpul celor şapte ani de-acasă. Puţini sunt însă cei care, scotocind în adâncul minţii lor, ştiu că valorile adevărate, cele care ne-au fost inoculate când eram mici, au dispărut sau au fost răstălmăcite.
Cinstea, care în înţelesul ei larg însemna să fii corect, să nu înşeli, s-a adaptat proverbului "hoţul neprins e negustor cinstit". Că doar aşa se trec o parte din examene, se construiesc "palate" şi se întregeşte parcul propriu de maşini. Atitudinea demnă, care în urmă cu 30 de ani presupunea o ţinută corectă înnobilată de sclipirea de inteligenţă din priviri, este asociată acum ceasului de mână care îţi dă greutate. La propriu. Nu în funcţie de aspectul estetic, bun simţ în alegerea mărcii şi evident de performanţele sale! Contează doar mărimea, gramajul şi, eventual, culorile care ar putea atrage atenţia.
Pe vremuri erau apreciate mătăsurile fine şi negustorii care le aduceau de peste şapte mări şi şapte ţări. Dar cum pe ele nu erau ştanţate cu litere de-o şchioapă mărcile, nu mai sunt considerate preţioase...
Acum se merge la liceu în decapotabila cumpărată de tăticu' în avans pentru examenul de bac pe care s-ar putea să-l ia odrasla, asortată cu ţinuta "de firmă" şi privirea dispreţuitoare. Nu mai e loc şi de sclipirile de inteligenţă din priviri, pentru că oricum n-au cum să fie observate la cafeneaua "de fitze" la care se merge după examen.
Cinstea, demnitatea, capacitatea intelectuală, corectitudinea sunt "cântărite" de cunoscători dintr-o privire, evaluând doar accesoriile. Şi e de înţeles: ar putea deveni obositor sau chiar plictisitor pentru unii adolescenţi să se lase convinşi că acestea sunt valorile adevărate.
În plus, de ce s-ar strădui copiii să demonstreze că se poate învăţa bine şi în România, dacă oricum acest
