Şeful Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Hunedoara, subcomisarul Lucian Năboiu, a declarat că haşişul era îngropat în curtea unui tânăr arestat la începutul lunii iulie pentru trafic şi consum de droguri, împreună cu alţi membri ai unui reţele de trafic cu droguri de risc.
"Un kilogram de haşiş era îngropat în curtea unui tânăr arestat la începutul lunii iulie pentru trafic şi consum de droguri împreună cu alţi membri ai unui reţele de trafic cu droguri de risc. Jumătate de kilogram de haşiş a fost găsit într-o pădure din apropiere, îngropat. Acestă cantitate se adaugă celei găsite la începutul lunii iulie în staţiunea Geoagiu Băi, îngropată într-un parc din zona centrală, din apropierea locului unde este ştrandul şi un club în aer liber", a declarat şeful Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Hunedoara.
Potrivit acestuia, gruparea din care fac parte zece bărbaţi şi care acţiona în municipiul Orăştie şi în staţiunea Geoagiu Băi a introdus în ţară şi a comercializat, în acest an, peste patru kilograme de haşiş, droguri pe care le-au procurat şi transportat din Spania. Şeful Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Hunedoara, subcomisarul Lucian Năboiu, a declarat că haşişul era îngropat în curtea unui tânăr arestat la începutul lunii iulie pentru trafic şi consum de droguri, împreună cu alţi membri ai unui reţele de trafic cu droguri de risc.
"Un kilogram de haşiş era îngropat în curtea unui tânăr arestat la începutul lunii iulie pentru trafic şi consum de droguri împreună cu alţi membri ai unui reţele de trafic cu droguri de risc. Jumătate de kilogram de haşiş a fost găsit într-o pădure din apropiere, îngropat. Acestă cantitate se adaugă celei găsite la începutul lunii iulie în staţiunea Geoagiu Băi, îngropată într-un parc din zona centrală, din apropierea locului unde este ştrandul şi un club în aer liber",