Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un patron de motel din Marea Britanie, acuzat că îşi urmărea şi înregistra oaspeţii în timp ce făceau sex

Publicat in Gandul, miercuri 13 iulie 2011 ·

Un britanic de 59 de ani, patron al unui motel din Scarborough, este acuzat că şi-a spionat clienţii în timp ce întreţineau relaţii sexuale. Paul Williams a dat găuri în uşile camerelor motelului şi a urmărit trei cupluri, scrie Daily Mail.

El a fost descoperit când una dintre victimele sale, o studentă de 16 ani, a observat că posterul plasat peste una dintre găuri a început să se mişte. Ea şi-a alertat prietenul, care a descoperit o gaură în uşă, oferind vizibilitate asupra patului. Când băiatul a auzit paşi de pe hol, a deschis uşa şi l-a văzut alergând pe Williams, care era îmbrăcat într-un halat.

Când au auzit că fata de 16 ani a fost spionată în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu prietenul ei, celelalte două cupluri au găsit şi ele găuri în uşile camerelor unde erau cazate.

Cele şase persoane, care se cunoşteau între ele, băuseră în seara respectivă, astfel că nu au putut să părăsească imediat motelul. În schimb, s-au mutat toţi în aceeaşi cameră, iar în dimineaţa următoare au mers la poliţie.

Patronul îşi înregistra victimele când făceau sex

Oamenii legii sosiţi la motel au descoperit mai multe echipamente de înregistrare audio. "Când am pornit una dintre înregistrări, am auzit oameni care făceau sex", spune procurorul Steve Ovenden.

Unii dintre oaspeţii motelului, care au ascultat înregistrarea, au declarat că le e scârbă şi sunt îngroziţi de ce au auzit. O altă persoană cazată la motelul din Scarborough a spus că e terifiată şi abia aşteaptă să plece de acolo.

Williams a fost arestat şi a recunoscut că a găurit uşile motelului, dar a invocat că astfel se asigura că oaspeţii nu se droghează sau nu pleacă fără să plătească. Totuşi, patronul a pledat ulterior vinovat la acuzaţiile de încălcarea vieţii private şi a dreptului la intimitate.

Un britanic de 59 de ani, patron al unui motel din Scarborough, este acuzat

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 29 minute
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 47 minute
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

Libertatea acum 47 minute
Românii vor putea călători fără viză în China, începând cu 30 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2025, după ce acest stat îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, a anunțat,

Un englez a recunoscut că a primit bani de la servicii secrete străine pentru a da foc unui depozit din Marea Britanie care avea legătură cu o afacere ucraineană

G4Media acum o ora
Un britanic a recunoscut vineri că a incendiat o proprietate comercială londoneză având legătură cu Ucraina şi că a acceptat plata de la o agenţie de informaţii străină, un caz în spatele căruia procurorii susţin că stă Rusia, relatează agenția de ș

30.000 de gospodării din 144 de localități nu au energie electrică. Burduja: Se intervine cu 241 de echipe

Adevarul acum 21 minute
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat vineri, în urma ședinței Comandamentului de iarnă, că aproape 30.000 de gospodării din 144 de localități nu au energie electrică din cauza vremii nefavorabile, 241 de echipe de intervenție încercând s

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum o ora
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Cum a reușit un bărbat să „cumpere” un televizor cu doar 4 lei. Ulterior, a fost acuzat de furt

Ziare.com acum 23 minute
Un bărbat din Alba Iulia este cercetat pentru furt după ce a scanat la casa de marcat eticheta unui produs în valoare de patru lei, în loc de eticheta televizorului, în valoare de 407,99 lei. Polițiștii au fost sesizați de un angajat al magazinului.

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/7°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°