Voluptoasa brunetă a realizat o şedinţă foto pentru un ziar din Peninsulă pentru a-şi susţine conaţionalii, însă a comis-o.
Asistenta Alexiei a fost nevoită să facă rost de steagul României, dar a dat-o în bară. Cele trei culori erau cele potrivite: roşu, galben şi albastru, însă ordinea acestora era una total diferită faţă de cea pe pe drapelul ţării noastre. Chiar şi poziţionarea acestora a fost greşită, pe orizontală, nu pe verticală aşa cum ar fi trebuit. Alexia spune că de vină este croitoreasa care s-a ocupat de realizarea steagului.
"Îmi cer scuze, eu chiar nu mi-am dat seama că nu e steagul care trebuie", a explicat Alexia pentru PoveŞtiri de Noapte.