Accidentul a avut loc cel mai probabil, din cauza neatenţiei cadrelor medicale de la spitalul bârlădean, care au scăpat copilul de sub supraveghere.
"În cursul zilei de astăzi (n.r.-miercuri), medicii Spitalului de Copii ne-au cerut acordul pentru a transporta băieţelul la o clinică de specialitate din Iaşi, în vederea efectuării unor investigaţii medicale suplimentare după ce a căzut, cel mai probabil, din pat şi s-a lovit la cap. Copilul avea un hematom la cap, ceea ce i-a îngrijorat pe medicii bârlădeni, care au decis să-i facă tomografie pentru a elimina orice suspiciune cu privire la traumatismul suferit. Diagnosticat încă de la naştere cu o malformaţie congenitală la inimă, băieţelul este şi hiperkinetic, fiind în permanenţă foarte agitat, ceea ce ar putea explica şi incidentul nedorit de la spital", a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui.