Timpul se subţiază tot mai mult către un nou sezon al Ligii Campionilor şi cupelor europene. În anii trecuţi, conform uzanţelor, aceasta era perioada în care inteligenţii fotbalului băgau evaluări extrem de analitice privind restructurarea echipelor în intersezon. De această dată, prezentul mototolit de criză a învins obişnuitele apucături. Tentaţia de a ridica ieftineala la preţ de marcă înregistrată nu mai funcţionează nici măcar la obraznicii meseriei. Abordarea temei a eşuat într-un alt savantlâc. A fost inventat elogiul stabilităţii ca scuză a unui sezon în care comerţul fotbalicesc a stagnat sau a vizat doar marfă de tejghea ieftină şi nesemnificativă.

Dinamo este una dintre echipele de convingător exemplu în acest sens. Şefii din Ştefan cel Mare, loviţi crunt în orgoliul lor de locul şase ocupat în precedenta ediţie de cam­pionat, promiteau o vară a eca­ri­sajului nemilos. Dar pornirile futu­riste ale vi­rililor dinamovişti s-au rezumat la coop­tarea în conducerea clubului a greu inventatului Dragoş Săvulescu. Apoi, înnebuniţi de această reuşită, uni­că şi indestructibilă, şefii de la Di­namo n-au mai avut puterea de a con­ti­nua anunţata reformă. Pistolarii sen­zaţionalului au lucrat doar cu gloanţe oarbe. Multele milioane de euro promise de vestul deşănţării financiare în schimbul incontestabilelor vedete dinamoviste n-au mai ajuns nicicând la destinaţie. Or, fără export, din motive de teşche­rea, nici importurile nu au mai fost po­sibile. Schimbarea dresorului ră­mă­sese singura mutare posibilă pe tabla de şah. Dar niciodată tablagiii nu au avut succes în sportul minţii. Când mă gândesc însă la numele vehiculate – glumeţul Diminutiv Chirilă şi nişte italieni de modestă salahorie –, nereuşita schimbării capătă valenţele unui succes. Concluzia verii nu este de spe­rietură pentru suporterii dinamo­vişti.

Lotul echipei nu prezintă modi­ficări ese