Rămas fără echipă după ce şi-a reziliat contractul cu VfB Stuttgart, Ciprian Marica nu duce lipsă de oferte. Cea mai surprinzătoare vine din partea Stelei, finanţatorul roş-albaştrilor, Gigi Becali, sunându-l pe Mihai Stoica în timpul unei conferinţe de presă pentru a-i spune să încerce să-l aducă pe atacant sub comanda lui Ronny Levy.
„Alo, Mihai, ia legătura cu Marica că am auzit că eşti prieten cu el şi fă o negociere. E foarte greu aşa ceva, dar încearcă. Şi eu cred că e foarte greu, dar poate vrea să joace şase luni, un an şi pe urmă să plece. Adică să-l lăsăm liber la ofertă, să se vândă singur. Şi e mai bine să stai la Steaua şase luni sau un an şi pe urmă să te vinzi tu pe zece milioane singur. Dacă e băiat deştept, dacă nu, să mă sune pe mine să-l învăţ cum să facă”, i-a spus Becali managerului general al Stelei.
Gigi Becali a oferit şi alte amănunte în ceea ce priveşte campania de transferuri a Stelei: „Eu îl las pe Bănel să plece dacă cineva dă 700.00 de euro. De împrumut nu poate fi vorba, eu nu dau niciodată jucători împrumut. Dacă Dan Petrescu îl doreşte, să dea banii. Habar n-am de ce jucători apar prin presă. Noi aşteptăm să vedem ce se întâmplă cu Prepeliţă, Bourceanu şi Moraes, după care probabil vom începe să ne îndreptăm şi spre alţi doi-trei jucători. Bourceanu vrea un salariu mare. Dacă va accepta salariul pe care-l dăm noi, va veni la Steaua. Junior Moraes cât de curând probabil o să-l vedeţi la Steaua”.
Deşi nu a urmărit foarte atent evoluţiile din amicale ale Stelei, Becali are doi preferaţi după stagiile de pregătire din Austria. „Mi-a plăcut cum s-a mişcat Tatu, în rest nu prea m-am uitat. Mi-a mai zis Meme de Rusescu că a crescut foarte mult. Mie oricum îmi plăcea de el”, a precizat finanţatorul.
În fine, patronul roş-albaştrilor a explicat şi condiţiile în care Steaua va evolua şi în viitoru