Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică (ARCA) a prezentat programul IAR-111, un aparat destinat lansării rachetei spaţiale Haas II pentru competiţia Google Lunar X Prize, la NASA Ames Research Center (SUA).
ARCA a participat, în perioada 10 – 13 iulie, la Summitul Google Lunar X Prize, organizat la NASA Ames Research Center şi Seti Institute din San Francisco.
În cadrul acestui summit, ARCA a prezentat programul IAR-111 pentru competiţia de 30 milioane de dolari Google Lunar X Prize. Echipa din România a avut posibilitatea să discute cu inginerii de la NASA Ames Research Center despre testarea modelelor de aeronave şi astronave în tunele aerodinamice şi despre protecţia astronavelor la reintrarea în atmosfera terestră.
“A fost o oportunitate pentru noi să vedem la NASA Ames locuri legendare pentru industria aerospaţială, locuri în care s-au testat în cursul timpului majoritatea avioanelor experimentale americane, precum şi cabinele Apollo care au purtat astronauţii americani pe Lună şi naveta spaţială. Sunt locuri în care istoria te copleşeşte la tot pasul şi este extraordinar aproape să retrăieşti pe viu experimentele pe care le-ai învăţat din documentele de cercetare publicate de NASA. O experienţă cu adevărat copleşitoare“, spune Dumitru Popescu, preşedintele ARCA.
Potrivit comunicatului, un moment impresionant a fost atunci când trei cosmonauţi ruşi de pe Staţia Spaţială Internaţională au intrat în legătură cu participanţii la summit şi şi-au exprimat gândurile despre importanţa competiţiei şi despre deschiderea unei noi ere în explorarea privată a cosmosului.
Totodată, ARCA a mers la sediul central al Google, unde s-au discutat strategiile pentru competiţie, precum şi despre o mai bună promovare a echipei ARCA utilizând tehnologiile companiei de internet.
Reprezentanţii ARCA au declarat că participanţii la competiţ