Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, aflat la Palatul Victoria, are la ora transmiterii acestei ştiri o discuţie cu vicepremierul Marko Bela, la sediul Guvernului venind şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, scrie Mediafax.
În Palatul Victoria se află la această oră şi premierul Emil Boc.
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, acuzat că ar fi beneficiat din partea unei firme de lucrări la amenajarea unui apartament în schimbul influenţei sale în atribuirea unor contracte, a venit la Palatul Victoria.
Surse oficiale au declarat agenţiei MEDIAFAX că ministrul a venit la Guvern direct de la aeroport, după vizita efectuată în Polonia.
Borbely nu a participat la şedinţa de miercuri dimineaţa a Guvernului, el aflându-se la acel moment în Polonia, la Sopot, la Consiliul Informal de Mediu.
Procurorii DNA au efectuat, miercuri dimineaţa, o percheziţie într-un imobil care ar aparţine unei rude a ministrului Laszlo Borbely, în dosarul în care se fac cercetări privind un presupus trafic de influenţă privind atribuirea unor contracte de lucrări ale Administraţiei Naţionale "Apele Române" către o firmă din Negreşti Oaş.
Ministrul Mediului Laszlo Borbely ar fi beneficiat de lucrări de 20.000 de euro pentru amenajarea acestui apartament, în schimbul influenţei sale în atribuirea contractelor.
Această firmă, pe care ministrul Mediului ar fi favorizat-o, conform DNA, Lescaci Com SRL, a primit în ultimii patru ani 37 de lucrări publice, 34 dintre ele de la "Apele Române", în valoare de peste 310 de milioane de lei, 18 în timpul mandatului demnitarului.
Procurorii anticorupţie orădeni au început deja urmărirea penală în acest dosar împotriva unicului asociat al firmei beneficiare a lucrărilor, SC Lescaci Com SRL din Negreşti Oaş, pe nume Ioan Ciocan, dar şi împotriva unui consilier al lui Borbely, Szepessy Szabolcs, care ar fi intermediat între