Problematica dreptului de autor a incins, in ultimii ani, spiritele in Europa intre doua categorii distincte: pe de o parte, organismele de gestiune colectiva a drepturilor de autor si conexe dreptului de autor, care ii reprezinta in principiu pe creatori (scriitori, compozitori, interpreti, artisti plastici) si, pe de alta parte, utilizatorii creatiilor acestora (cum ar fi, de pilda, producatorii si, implicit, cumparatorii de echipamente electronice care permit oricarui consumator realizarea de “copii private”).
Dezvoltarea spectaculoasa a tehnologiei a condus la cresterea posibilitatilor tehnice de preluare/copiere a continutului (piese muzicale, creatii literare etc.), ceea ce a determinat o crestere pe masura a revendicarilor organismelor de gestiune colectiva a dreptului de autor. Sumele colectate insa nu ajung in cea mai mare parte la creatorii carora li s-ar cuveni.
Ultimul an marcheaza o etapa noua in acest domeniu: o parte semnificativa a creatorilor nu se sfiesc sa se declare raspicat impotriva acestor organizatii datorita, in primul rand, managementului ineficient al fondurilor colectate de la utilizatori. Sunt puse in discutie lipsa de transparenta in gestionarea sumelor colectate, criteriile dupa care sunt alocate drepturile de autor si, nu in ultimul rand, legitimitatea acestor organisme de gestiune colectiva.
In acest context, Neelie Kroes, vicepresedinte al Comisiei europene, Comisar pentru Agenda Digitala a Europei, declara in noiembrie 2010: “In prezent, sistemul fragmentat al dreptului de autor este neadaptat esentei creatiei artistice, care nu cunoaste frontiere. In schimb, sistemul a ajuns sa acorde un rol mai proeminent intermediarilor decat artistilor. Acest lucru irita publicul larg care nu poate avea deseori acces la oferta artistica si lasa loc liber continutul ilegal, lipsindu-I pe creatori de venituri binem