Postul de televiziune american TNT a prezentat, în premieră, trailerul mini-seriei "Dallas", care va fi difuzată din vara lui 2012 şi reprezintă continuarea serialului de succes din anii '70, '80 şi '90.
În "Dallas"-ul modern vor juca trei dintre actorii consacraţi de serialul original: Larry Hagman (interpretul lui J.R.), Patrick Duffy şi Linda Grey. O altă actriţă care a jucat în primul "Dallas", Victoria Principal, a fost invitată să apară şi în continuare, dar a refuzat.
Conform trailer-ului, "Dallas" va fi, în continuare, o poveste despre bani, putere şi rivalitate. "Revino în singurul loc care are de toate", ne îndeamnă producătorii serialului.
Acum câteva zile, TNT a anunţat că noua serie "Dallas" va consta în zece episoade, care vor fi difuzate începând cu mijlocul anului viitor.
Seria originală, difuzată în întreaga lume din 1978 şi până în 1991, a avut audienţe record. Ultimul episod, "Cine l-a împuşcat pe J.R.", a fost urmărit de 90 de milioane de americani şi 300 de milioane de oameni din întreaga lume.

Seria o