Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Am uitat să le spun ceva unor ambasadori

Publicat in Vox Publica, miercuri 13 iulie 2011 ·

Declarase zilele trecute ambasadorul francez următorul lucru:

“Mi-au spus că au existat cazuri de coruptie, cereri explicite de mită. Au fost propuneri aluzive, ştiţi cum se face”

Să amintim şi vorbele “curajosului” ambasador american pe care îl evoca Henri Paul:

Fiecare ambasador care a fost aici – probabil în ultimii 15 ani – ştie de astfel de alegaţii (n.red. acuzaţii ale companiilor americane legate de fapte de corupţie). Am vorbit cu toţi predecesorii mei şi nu este nimic nou. Este o preocupare majoră, iar companiile americane se plâng de acest lucru de 15 ani.

Două vorbe: una dintre marile suferinţe ale României este tocmai dorinţa noastră deja de-nesuportat-provincială de a ne legitima prin vest, Vestul fiind reprezentat aici printr-un neoliberalism bun de Cartoon network şi atît (la pensee unique, n’est ce pas?). Media au preluat cu nesaţ declaraţiile ca să repetăm încă o dată în cor, uite, şi măreţii noştri vestici spun că sîntem incapili de civilizare şi de curăţare de corupţie. Hèlas, deci nu mai e de făcut cu noi, să privatizăm tot! avem aici un discurs neocolonialist tipic. Presa e conservatoare. va pune mult timp încă botul la acest tip de urecheală. Dar unii dintre noi ar trebui să le spună clar în faţă să termine cu victimizarea pentru că: o ordonanţă (ordonanţa 52) care risca să ne ofere drepturi ceva mai “franţuzeşti” faţă de bănci a fost sufocată şi de FMI şi de lobby-ul băncilor (cu largul aport al unor parlamentari), unele dintre ele bănci franţuzeşti apoi, la noul cod al muncii – cel care a făcut din drepturile angajaţilor români ceva pentru care francezii ar rupe capetele scutierilor şi ar arunca cu ele în Sarkozy – Consiliul Investitorilor Străini (din care fac parte corporaţii vestice de toate felurile) a contribuit din plin, cu documente premergătoare, lobby şi tot ce trebuie. Aceiaşi politicieni români au dat

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu impusă de instanţa din România. Influencerul celebru se confruntă acum doar cu control judiciar, relatează Reuters.

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 2 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Disney, dată în judecată fiindcă ar fi plagiat cele două filme din seria „Vaiana”

Mediafax acum 30 minute
Într-un proces care a fost depus vineri, animatorul Buck Woodall susţine că fosta directoare de dezvoltare al Mandeville Films, Jenny Marchick, i-a încălcat drepturile de autor transmiţând în secret către Disney materiale pe care el le-a produs în m

Amenzi de 60.000 de lei la centrele pentru copii cu dizabilităţi ţinuţi în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată. DSP Mureş a suspendat activatea de spălătorie la patru centre şi activitatea de alimentaţie colectivă la trei centre

Libertatea acum o ora
Imaginile greu de privit cu copii cu dizabilități la pământ, ținuți în camere zăvorâte, în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată au declanșat un val de controale asupra centrelor din Județul Mureș. DSP Mureș a dat amenzi usturătoare.

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 5 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor. Până şi comuniştii au dedicat aproape doi ani pentru a studia cum să reorganizeze România

News.ro acum 45 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că reorganizarea administrativ-teritorială „nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor”, fiind un subiect „extrem de serios” care tr

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 2 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 3 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Bătrân omorât în bătaie de fiul vitreg/ L-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap/ Cauza decesului, şoc septic în urma rupturii traumatice de intestin subţire/ Agresorul a fost arestat

News.ro acum o ora
Un bătrân de 71 de ani, din Arad, a fost omorât în bătaie de fiul său vitreg, care l-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap. Vârstnicul a murit în spital, la cinci zile de la incidentul petrecut la mijlocul lunii decembrie a anului t

Kievul revendică „cel mai mai masiv” atac în Rusia de la începutul războiului

G4Media acum 52 minute
Armata ucraineană anunţă marţi ”cel mai masiv” atac de la începutul războiului în urmă cu aproape trei ani, în noaptea de luni spre marţi, cu rachetă împotriva unei fabrici chimice militare în Rusia şi unor instalaţii energetice şi industriale marţi

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-5°/-0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°