Declarase zilele trecute ambasadorul francez următorul lucru:

“Mi-au spus că au existat cazuri de coruptie, cereri explicite de mită. Au fost propuneri aluzive, ştiţi cum se face”

Să amintim şi vorbele “curajosului” ambasador american pe care îl evoca Henri Paul:

Fiecare ambasador care a fost aici – probabil în ultimii 15 ani – ştie de astfel de alegaţii (n.red. acuzaţii ale companiilor americane legate de fapte de corupţie). Am vorbit cu toţi predecesorii mei şi nu este nimic nou. Este o preocupare majoră, iar companiile americane se plâng de acest lucru de 15 ani.

Două vorbe: una dintre marile suferinţe ale României este tocmai dorinţa noastră deja de-nesuportat-provincială de a ne legitima prin vest, Vestul fiind reprezentat aici printr-un neoliberalism bun de Cartoon network şi atît (la pensee unique, n’est ce pas?). Media au preluat cu nesaţ declaraţiile ca să repetăm încă o dată în cor, uite, şi măreţii noştri vestici spun că sîntem incapili de civilizare şi de curăţare de corupţie. Hèlas, deci nu mai e de făcut cu noi, să privatizăm tot! avem aici un discurs neocolonialist tipic. Presa e conservatoare. va pune mult timp încă botul la acest tip de urecheală. Dar unii dintre noi ar trebui să le spună clar în faţă să termine cu victimizarea pentru că: o ordonanţă (ordonanţa 52) care risca să ne ofere drepturi ceva mai “franţuzeşti” faţă de bănci a fost sufocată şi de FMI şi de lobby-ul băncilor (cu largul aport al unor parlamentari), unele dintre ele bănci franţuzeşti apoi, la noul cod al muncii – cel care a făcut din drepturile angajaţilor români ceva pentru care francezii ar rupe capetele scutierilor şi ar arunca cu ele în Sarkozy – Consiliul Investitorilor Străini (din care fac parte corporaţii vestice de toate felurile) a contribuit din plin, cu documente premergătoare, lobby şi tot ce trebuie. Aceiaşi politicieni români au dat