O nouă undă de emoţii s-a făcut simţită în dezbaterea publică: pericolul deflaţiei. Totul a plecat de la comunicatul Statisticii, de luni, privind mişcarea preţurilor în luna iunie 2011. După ce, vreme îndelungată, creşterile inflaţioniste au fost semnificative, ne-am trezit dintr-o dată cu o rată negativă: minus 0,29 la sută. Am auzit exclamaţia: "Deflaţie!"… Ei bine, nu-i deflaţie. E o simplă rată lunară descrescătoare. Ca să fie deflaţie ar fi nevoie de trei rate lunare negative una după alta.

Sigur, deflaţia e periculoasă. Dar nu un astfel de pericol ne stă nouă în faţă. Noi abia am scăpat de un alt pericol - inflaţia! - şi intrăm acum într-un nou ciclu de dezinflaţie. Practic, inflaţia continuă să crească, dar creşterea e tot mai înceată. În aceste împrejurări, Banca Naţională a păstrat dobânda-cheie la 6,25 la sută, ca semn al încrederii că nu ne loveşte o inflaţie crescătoare. Apoi, a lăsat în piaţa interbancară un nivel adecvat al lichidităţii, fapt de natură să faciliteze băncilor condiţii să crediteze companiile şi să stimuleze totodată creşterea economică.

BNR, potrivit regulilor europene, nu mai dă drumul la tiparniţă ca să finanţeze deficitului bugetar. Şi nu emite nici măcar un singur leu fără acoperire, fie prin valuta intrată în ţară şi cumpărată de banca centrală, fie prin cantităţi suplimentare de bunuri şi servicii de fabricaţie românească pentru care există cerere internă şi externă. Căci orice leu în plus ne-ar aduce numai necazuri. Dar până când restructurarea nu va trece dincolo de porţile companiilor statului, dar şi ale multor companii private, pentru a întoarce producţia cu faţa la piaţă şi a accelera dezinflaţia, nu vom ajunge la încrederea care să repornească creditarea. Şi, deci, nu vom avea nici dobânzi moderate.

În politica monetară nu e încă vremea relaxărilor. Mai ales monetare. Dacă directorii vor bani, bani şi ia