23 decembrie, Bucureşti:
- Ion Iliescu anunţă, în jurul orei 17.00, la posturile de radio şi televiziune arestarea cuplului Nicolae şi Elena Ceauşescu şi punerea lor sub pază strictă.
23 decembrie, Târgovişte:
- La ora 00,15 persoane neidentificate deschid focul asupra unităţii militare uunde erau deţinuţi Nicolae şi Elena Ceauşescu
- Ora: 4.30: Unitatea este survolată de două ţinte aeriene care, fiind considerate ostile, sunt atacate de apărarea antiaeriană. Schimburi de focuri au loc în mai multe oraşe din ţară.
Personalităţi politice, diplomatice şi culturale din întreaga lume salută înlăturarea dictaturii şi exprimă sprijinul pentru instaurarea democraţiei în România. Transmit mesaje, printre alţii George Bush, preşedintele SUA, Peter Mladenov, secretar general al CC al PC Bulgar, Ladislav Adamec, preşedintele PC Cehoslovac, scriitorul Vaclav Havel, preşedintele francez Francois Mitterand, ministrul de externe vest-german Hans Dietrich Genscher, secretarul general al NATO Manfred Worner, premieerul britanic Margaret thatcher. Liderul sovietic Mihail Gorbaciov informează Congresul Deputaţilor Poporului despre evenimentele din România. La Chişinău, capitala RSS Moldoveneşti, în centrul oraşului sunt aprinse mii de lumânări şi se desfăşoară o slujbă religioasă în memoria victimelor din România.
24 decembrie, Bucureşti:
- Comunicat al Consiliului Frontului Salvării Naţionale în care se spune că „Poporul român şi-a afirmat încă odată uriaşa energie morală descătuşată de voinţa sa eliberatoare. Armata şi-a făcut datoria, ca şi o mare parte din lucrătorii Ministerului de Interne. Revoluţia a învins”. În vederea restabilirii complete a situaţiei şi asigurării liniştii Consiliul FSN anunţă adoptarea unor „măsuri excepţionale imperios necesare momentului actual”. Aceste măsuri vizează încetarea completă şi imediată a focului pe