Mesajul a fost trimis. Multumesc!

I-a speriat jocul modest din amicale! » Steaua îi aduce pe Yazalde şi Cardozo

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 13 iulie 2011 · ·

Cardozo, un mijlocaş central de la Kavala, şi Yazalde, atacant de la Braga, sînt soluţiile cu care roş-albaştrii cresc valoarea echipei.

Steaua a descoperit soluţii în străinătate, tot aşteptîndu-i pe Prepeliţă, pe Bourceanu, pe Florin Costea sau pe Moraes. Doi fotbalişti exact pe posturile pe care roş-albaştrii au nevoie de întăriri, unul din Grecia, iar celălalt din Portugalia.

Experimentat şi rău

Horacio Cardozo, de la Kavala, e jucătorul cu care steliştii vor să-şi betoneze mijlocul terenului. E argentinian şi are 31 de ani. Se află în Grecia din 2007, ţară în care a mai evoluat şi pentru Asteras Tripolis. În campionatul trecut a fost coleg cu Marius Niculae şi au terminat pe locul 7 cu Kavala, o grupare afectată grav acum de probleme financiare.

Din raţiuni economice, grecii n-au avut bani să-l cumpere pe Niculae, de la Dinamo, iar acum sînt interesaţi să se despartă şi de Cardozo, altfel un om de bază al echipei în stagiunea trecută. A evoluat în 22 de partide în campionat, din totalul de 30, de fiecare dată ca titular. A absentat des însă din cauza suspendărilor. Horacio e unul dintre cei mai duri mijlocaşi din Grecia. Doar anul trecut a strîns 10 cartonaşe galbene şi două roşii! Kavala e ameninţată chiar cu retrogradarea din pricina datoriilor pe care le are. Dacă se va întîmpla asta, Cardozo va ajunge gratis în Ghencea. Dacă nu, el va fi negociat de roş-albaştri cu şefii eleni.

MM l-a "ochit"

Steaua a păstrat pentru ofensivă un nume pe care Mihai Stoica l-a descoperit în Portugalia, unde a mers şi a văzut un meci al lui Rio Ave. Yazalde Gomes Pinto e fotbalistul care i-a sărit în ochi managerului. Portughezul poate evolua în orice zonă a atacului şi aparţine de Sporting Braga. Formaţia care a jucat finala Europa League în stagiunea trecută vrea să-l împrumute din nou pe Yazalde. Există mai multe clu

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 49 minute
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Incendiul de vegetație uscată de la Chilia, Tulcea, s-a reaprins!

Ziua Constanta acum 54 minute
Astăzi, 6 iulie 2025, în ciuda eforturilor susținute ale forțelor de intervenție, în această dimineață incendiul din zonă localității Chilia s-a reaprins, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile și al vegetației extrem de uscate, fiind necesară o n

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum o ora
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 4 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Franţa acuză China că a sabotat vânzările avionului de luptă Rafale

Mediafax acum 38 minute
Potrivit unui raport al serviciilor franceze de informaţii şi citat de Associated Press, China ar fi desfăşurat o campanie de discreditare a avionului de luptă Rafale, după ce acesta a fost implicat în confruntările aeriene dintre India şi Pakistan

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum o ora
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Conflictul Musk – Trump trece la un nou nivel. Cel mai bogat om al lumii și-a făcut partid politic: „America Party este creat pentru a vă reda libertatea”

HotNews acum 4 ore
Relația tensionată dintre președintele republican Donald Trump și principalul său finanțator din campania electorală, Elon Musk, a luat o nouă turnură conflictuală sâmbătă, când cel mai bogat om al lumii a anunțat formarea unui nou partid politic, a

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 4 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Accident grav în Hunedoara. Trei persoane rănite / S-a intervenit cu elicopter SMURD

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la faţa locului au fost mobilizate echipaje din cadrul Detaşamentelor Petroşani şi Hunedoara, care au intervenit cu două autospeciale şi două ambulanţe SMURD. În sprijin au venit două ambulanţe al

Reportul la Loto 6/49 este de 2,18 milioane euro, iar la Joker de 4,76 milioane euro

G4Media acum 39 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reportul la Loto 6/49, la categoria I, este de peste 11,05 milioane de lei (peste 2,18 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 24,13 milioane de lei (pest

Vremea

București
acum

31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

29°
dum.

19°/37°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

31°
dum.

17°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°