Sunt pe lumea asta cărţi pe care îţi vine să le mănânci de plăcere.

Le citeşti, cu filele lor parcă însiropate sau preparate „al dente", lectura face salturi înainte şi înapoi, papilele gustative freamătă, imaginaţia se lasă mângâiată de vălul palatin, ideile plutesc prin galaxiile cerului gurii, te trezeşti pipăind şi mângâind pagini ce emană miresmele unor irezistibile bunătăţi gastronomice. O carte care pur şi simplu te îndeamnă să o guşti a publicat Principesa Margareta a României („Carte regală de bucate", Ed. Curtea veche, 2010). Este, după cunoştinţele mele, cea mai generoasă deschidere confesivă a Alteţei sale Regale, altfel o persoană a cărei distincţie a fost învăluită de discreţie şi de graţioase limite autoimpuse în comunicare. „Titlul cărţii nu conţine nicio metaforă şi nicio ironie. Sunt fericită că vă pot oferi o carte de bucate, regală la modul propriu" - scrie Principesa Margareta în „Cuvânt(ul) înainte" al acestui delicios volum. Amintiri personale urcând din copilărie până în zilele noastre, memoria sau imaginea vie a unor rude aparţinând marilor Case Regale, mărturisiri curajoase despre gurmanderii imperiale, alinturi copilăreşti alternând cu sobrietatea unor tradiţii şi tabieturi, o povestire vioaie despre cum se desluşeşte regalitatea în cele mai pământeşti pofte culinare - aceasta este reţeta unei cărţi scrise cu o subtil strunită dezinvoltură. Cartea trebuie citită pentru că fiecare lectură digeră altfel minunăţiile tocmai scoase din cuptor sau de pe plita încinsă. Cum să descrii aroma „budincii de fazan (pui, raţă sau potârniche)" în faţa căreia capitulează Prinţul Charles, Principe de Wales? Cum să povesteşti parfumurile iuţi ale lui „gazpacho andaluz", supa preferată a Reginei Sofia a Spaniei? Cum să narezi istoria bătăliilor olfactive ale „mansaf"-ului (pilaf cu carne de miel şi sos de iaurt) - „oferta" Principelui Hassan şi a P