Peste 400 de cadre didactice paricipă astăzi la ultimul concurs naţional pentru titularizare în învăţământ. De anul viitor, titularizarea se va face în şcoli.
453 de profesori, învăţători şi educatoare dau astăzi, la Colegiul Naţional "Silvania", examen pentru a ocupa unul din cele 84 de posturi titularizabile în învăţământul sălăjean. Cea mai acerbă concurenţă este la profesorii de geografie, unde s-au înscris 38 de candidaţi şi nu există nici măcar un post disponibil. Potrivit inspectorului şcolar de personal, Viorel Lungu, tot ce pot obţine aceşti profesori este un post de suplinitor, la etapele de ocupare ce vor urma după repartizarea pe posturile titularizabile.
Concurenţă mare este şi pentru singurul post de psihopedagogie specială scos la concurs în judeţ, post pentru care şi-au validat dosarele 29 de candidaţi.
Primele rezultate vor fi afişate luni, 18 iulie. În aceeaşi zi, dar şi marţi, candidaţii nemulţumiţi de notă vor putea depune contestaţie, urmând ca rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor, să fie afişate joi, 21 iulie. Candidaţii care vor obţine cel puţin nota 7 se vor putea prezenta la repartizarea în şedinţă publică pe posturile titularizabile, ce va avea loc în zilele de 22 şi 25 iulie.
Citeşte şi
Dezastru la titularizare în Sălaj. Zeci de candidaţi au abandonat examenul după o oră