Spectrul politic pare hotărât să ne spună că nu mai avem nicio şansă.
Oriunde am privi - la stânga, la dreapta, în sus sau în jos -, ne izbim de aceeaşi lăcomie distrugătoare. Iar în tentativa de a-şi masca voracitatea, ne oferă toate ingredientele unui spectacol greţos: minciună, laşitate, nesimţire, tupeu, agresivitate.
Pentru azi am reţinut trei cazuri în care sunt implicate trei partide: două de la actuala Putere şi unul de la fosta Putere. Pentru că în România, practic, nu există Opoziţie. Există doar fosta, actuala şi viitoarea Putere. Iar uneori, prin legături invizibile, toată lumea este asociată la privilegiile Puterii. Dacă nu la Guvern, măcar la Curtea de Conturi. Dacă nu la Consiliul Judeţean, măcar la Primărie.
Nu cu mult timp în urmă, „Adevărul" a dezvăluit manevrele de tip mafiot făcute de şeful Gărzii Financiare Bucureşti, comisarul-şef Constantin Stelică Barna (PDL). Acesta a scăpat de o datorie de 7 milioane de euro „vânzându-şi" firma unui biet şomer din Republica Moldova, fără ca basarabeanul să ştie asta. Pus în faţa probelor zdrobitoare, Sorin Blejnar - şeful Fiscului şi al lui Barna - l-a demis pe escroc. Bravo! - am spus atunci, salutând reacţia rapidă a lui Blejnar. Dar minunea nu a ţinut nici măcar o lună: Stelică Barna a fost acceptat la un nou concurs de şef la Garda Financiară, iar contracandidaţii săi s-au retras subit. Astfel, escrocul rău este acum escroc bun. Şi continuă să aibă grijă de banii noştri, sub atenta supraveghere a domnului Blejnar, în justiţiarul Guvern Boc.
Chiar şi în mocirla politicii româneşti, greu găseşti personaje atât de greţoase precum deputatul Cristian Rizea (PSD)! Pe când conducea Agenţia Naţională pentru Sprijinirea Iniţiativei Tinerilor (ANSIT), în Guvernul Năstase (2000-2004), individul a deturnat bani chiar şi din bugetul destinat copiilor cu dizabilităţi. Iar pentru asta a dre