Vânzarea a încă 10% din Petrom ar trebui să fie pentru România, Bursa de Valori şi actorii pieţei de capital un prilej de bucurie. Piaţa de capital din România devine puţin mai vizibilă şi va putea beneficia de creşterea volumelor de tranzacţionare în viitor, la buget vor intra sume importante, iar brokerii vor avea ceva mai puţine dificultăţi în a explica investitorilor străini ce se întâmplă cu piaţa de capital de la noi...

Dar, cum trăim în România, lucrurile nu sunt atât de simple! Orice decizie economică, socială sau de altă natură atrage puncte de vedere pătimaşe şi contradicţii ireconciliabile între părţile implicate sau pur şi simplu de la observatorii fenomenului. Lucrând pe piaţa de capital şi pe cea financiară pentru mulţi ani, îmi aduc aminte cu exactitate orgoliile actorilor majori şi înteleg întreaga furtună în paharul cu apă care se manifestă şi la această tranzacţie pe piaţa de capital. Precizez de la bun început că nu mă voi referi la inconsistenţele de ordin tehnic legate de ofertă. Despre acest aspect spun numai că mi-aş fi dorit ca operaţiunea să se desfăşoare cu maximul de transparenţă posibil şi într-un mod cât mai simplu cu putinţă. În mod evident, toate aspectele neclare din prospect urmau să fie speculate de adversarii procesului de vânzare, de cei care nu au putut participa ca intermediari la această ofertă, de adversarii politici ai guvernului etc. Tocmai de aceea, orice scăpare sau ambiguitate de ordin juridic sau tehnic în cazul unei oferte cu asemenea impact de imagine intern şi internaţional trebuia evitată; nu a fost, din păcate. Cu toate acestea, afirmaţii ale politicienilor sau analiştilor de genul "o metodă de stabilire a preţului nemaiîntâlnită" (este o metodă utilizată frecvent în Europa, un exemplu fiind oferta recentă a OMV) sau "statul încasează pe acţiune o sumă care poate fi recuperată în 3 ani din profiturile băncii" (