Trupul bărbatului dispărut în apele râului Someş la sfârşitul săptămânii trecute a fost găsit astăzi, după ce un locuitor al comunei Cetan a observat corpul plutind şi a anunţat autorităţile.
Dionisie Czira, în vârstă de 32 de ani, a fost dat dispărut duminică seara, după ce a făcut baie în Baraj, în comuna Mica. Bărbatul a fost căutat în ultimele zile atât de un echipaj al Departamentului de Pompieri Dej, cât şi de scafandri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Cluj.
Astăzi, în jurul orei 17, un locuitor al comunei Cetan a sesizat corpul plutind în râu şi a anunţat Poliţia Dej, care alături de un echipaj al Detaşamentului de Pompieri Dej s-a deplasat la faţa locului. Cadavrul a fost identificat ca fiind al lui Dionisie Czira, bărbatul de 32 de ani dispărut duminică seara în apele râului Someş.
Mâine, bărbatului i se va efectua necropsia, pentru a se stabili exact cum a survenit decesul.
Ultima dată când a fost văzut, bărbatul se afla la aproximativ patru metri distanţă de mal, acolo unde apa este adâncă de cinci metri. Cel mai probabil a fost luat de un curent puternic de apă.