* alţi doi jucători brăileni, Vasilică Gheorghe şi Costel Roşu, sunt doriţi de formaţia brăileană
De când s-au reunit, jucătorii de la CF Brăila au efectuat câte un antrenament pe zi sub îndrumarea lui Nicu Rotaru şi a lui Alin Pânzaru, însă, zilele acestea, va fi desemnat şi antrenorul principal.
Potrivit unor surse demne de încredere, pe lista persoanelor vizate pentru funcţia de antrenor principal de către şefii de la CF Brăila au figurat tehnicienii Ilie Stan şi Şunda, însă se pare că, până la urmă, s-au oprit la Gabriel Mărgărit.
Mărgărit a fost jucătorul Daciei Unirea pe vremea când la echipa fanion a Brăilei evoluau Dicu şi Bănel Nicoliţă, dar a fost şi antrenor secund pentru câteva etape în turul campionatului 2010-2011.
Şi în privinţa preşedintelui executiv se pare că va exista o modificare, locul lui Adelin Soare urmând a fi ocupat de fosta glorie a fotbalului brăilean, Şerban Trofin.
În altă ordine de idei, se pare că şefii CF-ului au început să alcătuiască o listă cu jucători. Cap de listă este fundaşul Laurenţiu Ivan, care deja se antrenează la Brăila. Pe lista de achiziţii se mai află doi brăileni, Vasilică Gheorghe - un mijlocaş care în sezonul trecut a evoluat în Liga I la Universitatea Cluj şi Costel Roşu, jucător de bandă dreapta de la Unirea Slobozia, precum şi câţiva dintre fotbaliştii care au jucat în returul campionatului recent încheiat, Ciortea, Ignat şi Tarek. * alţi doi jucători brăileni, Vasilică Gheorghe şi Costel Roşu, sunt doriţi de formaţia brăileană
De când s-au reunit, jucătorii de la CF Brăila au efectuat câte un antrenament pe zi sub îndrumarea lui Nicu Rotaru şi a lui Alin Pânzaru, însă, zilele acestea, va fi desemnat şi antrenorul principal.
Potrivit unor surse demne de încredere, pe lista persoanelor vizate pentru funcţia de antrenor principal de către ş