Gigantul aeronautic EADS, care a livrat anul trecut peste 500 de avioane Airbus, va exporta întreaga producţie de componente a fabricii din localitatea braşoveană Ghimbav şi va mai angaja 300 de oameni până la finalul lui 2013, an în care investiţiile companiei la Braşov vor ajunge la 90 mil. euro.
EADS a inaugurat ieri la Ghimbav prima fază a investiţiilor derulate în fabrica de componente pentru Airbus, investiţii care se ridică la 40 mil. euro şi care au fost derulate prin intermediul companiei Premium Aerotec. Bugetul total al grupului pentru această platformă ajunge însă la 90 mil. euro, iar compania a primit şi un ajutor de stat de 19 mil. euro. "Investiţia de la Braşov reprezintă o piatră de hotar nu numai pentru EADS, ci şi pentru România. Începem să punem la punct forţa de muncă pentru ca în scurt timp să ajungem la 1.000 de angajaţi în România", a spus Louis Gallois, CEO al EADS.
Gallois, 67 de ani, a fost prezent ieri la Braşov la inaugurarea oficială a fabricii, aflându-se pentru a doua oară în România, la mai bine de zece ani de la prima vizită. "Am fost impresionat de progresele înregistrate de România în ultimii zece ani", spune Louis Gallois, care conduce un grup cu afaceri de 45 mld. euro şi 121.000 de angajaţi.
EADS este prezent în România prin compania Premium Aerotec de la Ghimbav şi prin Eurcopter România, ultima fiind un joint venture la care statul are 49% din acţiuni.
"Ne bucurăm de suportul autorităţilor locale şi guvernamentale, am identificat cu acestea noi proiecte de investiţii, dar ceea ce dorim pentru a le pune în aplicare este mai multă vizibilitate în plan legislativ. La Eurocopter România avem o înţelegere pe termen scurt cu statul român pe care dorim să o extindem. La IAR Ghimbav dorim să clarificăm relaţiile pe termen lung, lucru care este foarte bine înţeles de autorităţile române", a m