Circa 60 de copii din alte sate care vor studia la Liceul Teoretic din Holercani, Dubăsari, vor locui din toamnă într-un imobil modern, reabilitat cu bani europeni. Pe lângă veceurile şi băile lipsă până acum, în clădire a fost amenajată o sală de sport şi o bibliotecă, de care se vor folosi toţi elevii.
Alături de elevii din Holercani, la liceul din sat studiază şi copii din alte sate din dreapta Nistrului (Oxentea, Molovata, Marcăuţi, Ustia, Răculeşti), dar şi din trei localităţi din stânga Nistrului (Dubăsari, Corjova, Ţâbuleuca). De la toamnă, elevii din satele vecine nu vor mai trebui să facă naveta, fiindcă vor putea locui într-un cămin reconstruit în stil şi pe bani europeni, cu încălzire autonomă şi toate comodităţile necesare.
La ceremonia de inaugurare a căminului au participat reprezentanţi ai structurilor europene şi conducerea raionului. Şi locuitorii satului au venit să admire minunăţia de clădire. „Este cel mai frumos din sat, mai ceva decât Primăria", a exclamat cu mândrie pensionarul Ion Rusu. „La noi vin mulţi, fiindcă liceul nostru este cel mai puternic din zonă", s-a lăudat Oleg Bejan, profesor.
PROIECT DE 102 MII EURO
În imobil este loc pentru 120 de persoane, însă anul acesta vor putea locui doar 60 de elevi, a spus Victor Porubin, şeful căminului. Aici va fi cazată şi tânăra profesoară de fizică şi matematică Natalia Rusu.
Liceenii vor avea şi o sală de sport. Tot aici se află şi biblioteca satului. Bibliotecara Maria Sârbu este mulţumită de faptul că anul acesta va putea bucura elevii cu titluri noi.
„Primăria ne-a dat aproape 5.000 de lei să cumpărăm cărţi. Până la sfârşitul anului ne-au mai promis cam tot pe atâta", se lăudă bibliotecara.
Prezent la inaugurare, Ambasadorul Dirk Schuebel, şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Moldova, a declarat că prin acest proiect elevii şi profesorii din Holercani ş