Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anca Dumitru: Reducerea impozitului pentru companiile listate ar încuraja piaţa de capital

Publicat in Bursa, joi 14 iulie 2011 ·

Piaţa de capital ar putea fi încurajată prin două măsuri, respectiv reducerea impozitului pentru companiile listate şi reducerea impozitului pentru veniturile din investiţii, a declarat, ieri, directorul general adjunct al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Anca Dumitru.

"Există două măsuri care care ar încuraja piaţa de capital, respectiv reducerea impozitului pentru companiile listate şi reducerea impozitului pentru veniturile din investiţii", a afirmat reprezentantul BVB, citată de Agerpres

Potrivit Ancăi Dumitru, capitalizarea BVB în PIB era, în 2007, de 17%, iar în 2010 de 9%.

"Media europeană (a capitalizării burselor europene în PIB - n.r.) în 2007 era de 86%, în 2010 era de 62%, deci avem loc de creştere", a subliniat Dumitru.

În opinia ei, politicile economice aplicate de România încep să dea rezultate, pentru că Fitch a mărit ratingul ţării noastre. Ratingul României a revenit în categoria "investment grade", adică recomandat pentru investiţii.

Directorul general adjunct al BVB a mai arătat că unul dintre beneficiile pieţei de capital, printre altele, este promovarea - un mijloc bun de publicitate.

"Faţă de piaţa reglementată pe care BVB o reglementează de ceva timp, anul trecut BVB a făcut un sistem alternativ de tranzacţionare. Aceste sisteme sunt sisteme de finanţare şi tranzacţionare care permit IMM-urilor accesul la mediul investiţional. Aceste companii nu trebuie decât să fie societăţi comerciale, să fie înregistrate la CNVM şi să aibă contract cu Depozitarul Central", a precizat Anca Dumitru.

A.G. Piaţa de capital ar putea fi încurajată prin două măsuri, respectiv reducerea impozitului pentru companiile listate şi reducerea impozitului pentru veniturile din investiţii, a declarat, ieri, directorul general adjunct al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Anca Dumitru.

"Există două măsuri care care ar încura

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, este adus în România

Mediafax acum 34 minute
Vineri, Poliţia Română a adus în ţară un bărbat, de 69 de ani, care avea emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Este vorba despre fostul parlamentar român, Nati Meir. El era urmărit internaţional pentru înşelăciune, anu

Un zbor Azerbaijan Airlines care se îndrepta spre Rusia, obligat să se întoarcă la Baku după închiderea spațiului aerian. Compania suspendă zborurile către mai multe orașe ruse

HotNews acum o ora
Un zbor al Azerbaijan Airlines către orașul Mineralnie Vody din sudul Rusiei s-a întors vineri la Baku după ce a fost anunțat că o parte a spațiului aerian din sudul Rusiei a fost închisă, a raportat agenția rusă de stat TASS, citată de Reuters. De

Oficial: Parlamentul Germaniei a fost dizolvat, alegeri anticipate programate pe 23 februarie

Mediafax acum o ora
Olaf Scholz a dizolvat coaliţia guvernamentală, forţând un vot naţional cu şapte luni mai devreme. Conservatorii CDU/CSU sunt favoriţi, în timp ce SPD încearcă să recupereze decalajul faţă de opoziţie. Este a patra oară din 1945 când alegerile naţio

Soldatul nord-coreean capturat de Ucraina a murit din cauza agravării rănilor, anunță Agenția de spionaj a Coreei de Sud

Libertatea acum 49 minute
Un soldat nord-coreean rănit a murit vineri din cauza agravării rănilor, la o zi după ce a fost capturat de Ucraina, a confirmat agenția de spionaj a Coreei de Sud, citând informații primite de la o „țară prietenă”, informează agenție de știri din S

Parlamentul sud-coreean îl destituie pe preşedintele interimar Han Duck-soo, o premieră în istoria Coreei de Sud după destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol. Ministrul Finanţelor Choi Sang-mok urmează să devină noul preşedinte interimar

News.ro acum 3 ore
Deputaţii sud-coreeni au aprobat vineri prin vot destituirea preşedintelui interimar Han Duck-soo, totodată premier, pe care-l acuză de faptul că a ”participat în mod activ la insurecţie” în urma tentativei eşuate a predecesorului său de a institui

O companie aeriană suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav din cauza numărului scăzut de pasageri

Ziare.com acum o ora
Compania sibiană FlyLili a anunţat, vineri, 27 decembrie că, din 11 ianuarie, suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, singurele zboruri civile de pe acest aeroport urmând să fie efectuate de compania ungară Wizz Air.

Le Figaro: Sfârșitul lamentabil al mandatului lui Klaus Iohannis

Adevarul acum 3 ore
Publicația franceză de prestigiu, Le Figaro, a scris în ultimul său articol cu privire la România, despre mandatul prelungit al președintelui Iohannis, pe care publicația îl vede drept responsabil pentru criza politică.

VIDEO Încă un accident grav pe DN2. O persoană a murit și o alta a fost rănită grav după ciocnirea dintre un autoturism și o ambulanță

Botosani News acum o ora
Încă un accident grav pe drumul național DN2. O persoană a murit și o alta a fost rănită grav după ciocnirea dintre un autoturism și o ambulanță. Accidentul a avut loc vineri, în a treia zi de Crăciun, pe raza localității Adjud, după ce joi trei per

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 4 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Cutremur în zona seismică Vrancea, vineri dimineaţa. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 3 ore
Cutremurul s-a produs la ora 08:27 în zona Seismică Vrancea, judeţul Vrancea şi a avut o magnitudine de 2.4. Seismul a avut loc la adâncimea de 109.4 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 27km V de Focşani, 69km N de Buzău, 81k

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/3°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°