După două luni de probe grele, a fost ales campionul \"Mi-s băiatul de la ţară\". Maramureşeanul Ionut Tomşa, din comuna Rozavlea, a primit voturile celor mai mulţi telespectatori.
După multe peripeţii, Ionuţ Tomşa, flăcăul ales de cântăreaţa Celia, a câştigat titlul "Mis băiatul de la ţară", şi a primit marele premiu de 10.000 de euro.
Luni, Andreea Raicu a prezentat finala competiţiei de la Prima TV. Concurentul care a adunat cele mai multe SMS-uri de la telespectatori a fost maramureşeanul Ionuţ Tomşa din Rozavlea.
În vârstă de 23 de ani, tânărul a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice şi a preluat, după moartea tatălui, afacerea familiei, o pensiune. "Atunci când l-am ales pe Ionuţ am văzut căldură, blândeţe şi un suflet frumos. Eu şi Ionuţ avem doi aliaţi foarte puternici. Tatăl meu şi tatăl său sunt în ceruri şi ne îndrumă paşii în viaţă", a spus Celia.
Cântăreaţa a trecut prin momente foarte grele în timpul castingului pentru emisiune. Fiind plecată în căutarea băieţilor dornici să participe la acest concurs, ea a primit vestea morţii tatălui ei. Situaţia similară a lui Ionuţ i-a apropiat şi mai mult.
A leşinat la epilat
Atmosfera în sală a fost incendiară, mai ales că doar familiile şi prietenii concurenţilor erau prezenţi. Niciun spectator "din afară" nu s-a aflat în sală.
Ultimele două luni au fost pentru concurenţi o serie de probe de foc. Pe lângă antrenamentele de la sală, testele de îndemânare în bucătărie sau un karaoke de coşmar, ei a trebuit să treacă şi prin chinuri greu de imaginat: epilarea şi pensarea. Pentru Daniel Dumitru, proba s-a terminat prost, el ajungând la spital. Pentru a căpăta titlul de "cel mai cel", tinerii au învăţat, aproximativ, să prezinte modă, să danseze sau să fie eleganţi. Farmecul lor a rămas însă naturaleţea şi stângăcia.
Noua