Foto: Sorin Blada / Agerpres În municipiul Hunedoara, o firmă obscură a reuşit să blocheze licitaţia pentru atribuirea unui contract de 10 milioane de euro, fonduri europene nerambursabile, pentru repararea şi modernizarea celor nouă artere principale din oraş. În data de 11 iulie trebuia să aibă loc licitaţia pentru atribuirea contractului, dar, surpriză, o firmă face recurs la Tribunalul Hunedoara împotriva deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Este vorba despre SC Olbia Renold Construct SRL din Hunedoara, o societate comercială ce îl are ca unic asociat pe un oarecare Alexandru Cherecheş.
Firma a depus recurs în contencios administrativ la o decizie a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), instituţie care i-a respins contestaţiile ca nefondate. CNSC şi-a argumentat decizia susţinând că, pe de o parte, contestatarul nu a depus toate documentele solicitate şi, pe de altă parte, aspectele semnalate au fost deja remediate prin intervenţiile altor operatori. Primul termen de judecată a fost stabilit pentru astăzi, 13 iulie, adică la două zile după ce trebuia să se desfăşoare licitaţia. De fapt, în spatele firmei se află un membru PDL, cu state vechi în partid, pe numele său Dan Gheorghe Antonescu, cunoscut în Hunedoara ca Janin Antonescu.
De altfel, acesta a şi recunoscut în faţa corespondentului Jurnalului Naţional că e adevăratul patron al societăţii comerciale în urmă cu câteva luni, când se afla în litigiu cu o altă firmă (Everest Install), şi mi-a cerut sprijinul pentru realizarea unui material de presă împotriva celui cu care se judeca la Tribunalul Hunedoara. Legătura dintre Antonescu şi Olbia Renold Construct SRL Hunedoara este făcută şi de faptul că una dintre firmele pedelistului, care a fost declarată falimentară, a avut exact acelaşi sediu cu cea de-a doua, care a contestat în in