Un oficial al guvernului nipon a tras un semnal de alarmă după ce carnea provenind de la şase vite de la o fermă din apropiere de Fukushima a ajuns pe pieţele din Japonia şi, cel mai probabil, consumată deja de japonezi.
Ministrul pentru Siguranţa Alimentelor, Goshi Hosono, a încercat, marţi, să calmeze spiritele, declarând că “organismul uman nu poate fi afectat pe termen lung în cazul consumului ocazional ori a unor porţii mici din această carne. Dacă însă această carne a fost consumată în mod constant, atunci putem vorbi într-adevăr despre un pericol”.
Carnea a fost distribuită luna trecută, informează CNN, citând oficialităţile din Zona Metropolitană Tokyo. Autorităţile au ajuns la această concluzie după ce, recent, au descoperit o altă cantitate de carne contaminată, provenind de la 11 vite de la aceeaşi fermă, care a fost distribuită în Tokyo.
În urma testelor a şase din cele 11 vite, radioactivitatea a fost confirmată la trei dintre acestea, iar într-un caz nivelul cesiului radioactiv măsurat a fost de 3.400 de becquereli, de şapte ori peste limita maximă admisă.
După ce au fost efectuate investigaţii la ferma respectivă, s-a stabilit că nivelul radiaţiilor furajelor este de 57 de ori mai mare decât cel admis. Prin urmare, autorităţile au decis să inspecteze cele 500 de ferme din regiune pentru a vedea în ce condiţii sunt depozitate furajele. Ferma era situată la 30 de kilometri de centrala nucleară de la Fukushima, ale cărei reactoare au fost avariate până la stadiul de topire a combustibilului.