Liderii Zonei Euro presează Italia să adopte rapid un buget de austeritate pentru a nu ajunge în situaţia Greciei. Premierul italian şi ministrul de finante au însă divergenţe pe această temă. Sursa: REUTERS
A treia economie din Zona Euro riscă să fie atinsă de criza datoriilor suverane, iar apelurile la austeritate adresate Guvernului de la Roma s-au intensificat în ultimele zile.
Cu o datorie de aproape 1.900 de miliarde de euro (circa 120% din PIB), Italia îi îngrijorează atât pe investitori, cât şi pe liderii politici europeni. Un avertisment important a venit, la începutul săptămânii, din partea cancelarului german, Angela Merkel.
"Italia însăşi trebuie să trimită un semnal important, prin adoptarea unui buget care să răspundă nevoii de austeritate şi de consolidare" fiscală, a avertizat Angela Merkel luni, la Berlin, scrie publicaţia "EUObserver". Merkel s-a declarat totuşi încrezătoare în angajamentului premierului italian, Silvio Berlusconi, privind combaterea crizei datoriei.
Berlusconi îşi pune la punct ministrul de Finanţe
Angela Merkel a trecut, deocamdată, cu vederea neînţelegerile dintre Berlusconi şi ministrul de finanţe, Giulio Tremonti, care nu s-au pus încă de acord asupra unui aspect esenţial al pachetului de austeritate: cât de mult ar trebui strânsă cureaua.
Tremonti a propus scăderea cheltuielilor bugetare cu 48 de miliarde de euro în următorii trei ani şi reducerea la zero a deficitului bugetar de 3,9% din PIB până în anul 2014. Pentru a calma pieţele financiare, majoritatea din parlament şi opoziţia au ajuns, ieri, la o înţelegere privind accelerarea adoptării pachetului de austeritate adoptat de guvern pe 30 iunie, scrie France Presse.
Însuşi Silvio Berlusconi a făcut, tot ieri, un apel la unitate. Asta după ce, recent, sugerase că pachetul de austeritate nu ar