* sunt doar 61 de posturi titularizabile şi 728 de cadre didactice înscrise * cea mai mare concurenţă este la limba română - 41/loc, după care urmează limba engleză - 38/loc şi posturile de învăţători - 24/loc * posturile rămase neocupate vor fi puse la dispoziţia candidaţilor din alte judeţe * 35 de persoane vin din afara sistemului de învăţământ
Astăzi viitorii profesori susţin examenul de titularizare în cele două centre stabilite la nivel judeţean, la Colegiul Tehnic "Neniţescu" şi Colegiul Sanitar "Aslan". Pentru prima dată în istoria acestui examen, profesorii vor avea supraveghere video în fiecare sală, astfel că va fi aproape imposibil să se trişeze, iar concurenţa este incredibilă.
Cei 728 de candidaţi înscrişi vor concura pentru doar 61 de posturi titularizabile scoase la concurs anul acesta. Dacă acum câţiva ani majoritatea celor înscrişi erau suplinitori, acum numai 88% sunt suplinitori sau titulari, restul sunt persoane care nu au mai fost angajate sau sunt angajate în alte domenii.
În acest an 44 de cadre didactice titulare s-au înscris în concursul de titularizare pentru a obţine un post mai bun la disciplinele: învăţători - 13, limba română - 9, educatoare - 5, matematică - 5, istorie - 4, franceză - 2, educaţie fizică, engleză, educaţie muzicală, educaţie tehnologică, informatică, germană - câte unul. Dintre cei care nu au mai lucrat în învăţământ, 54 nu au niciun statut, adică au terminat în 2011 facultatea sau au fost şomeri, iar alţi 35 sunt candidaţi veniţi din alte domenii de activitate.
Cele 61 de posturi titularizabile au fost scoase la disciplinele: arhitectură - 1, biologie - 2, dans clasic - 2, desen proiectiv - 1, educatoare - 24, învăţători - 3, engleză - 1, franceză - 2, limba rromani - 1, limba română - 2, matematică - 6, muzică instrumentală - 10, profesor documentarist - 2, profesor logoped