Cele mai prețioase diplome de licență sunt cele din domeniul IT, cele de la Limbi Străine rare și cele din domeniul bancar, apreciază specialiștii HR. Absolvenții de facultăți cu profil tehnic, cum ar fi matematica și informatica, își găsesc cel mai repede de lucru și sunt plătiți cel mai bine, chiar și în pozițiile de entry-level. Pentru cei se îndreaptă către specializări universitare mai boeme, talentul va fi decisiv pentru a câștiga bani de trai.
Un absolvent de Automatică și Calculatoare de la Politehnică de-abia ieșit de pe băncile amfiteatrului câștigă un salariu lunar cuprins între 550 (sau 600) și 800 de euro, cu posibilitate de creștere peste 1000 de euro, în funcție de firma angajatoare.
Cele mai multe job-uri apar în domeniul IT, iar vizați sunt cei care cunosc programare, web design sau online content-management.
Domeniul bancar nu mai are strălucirea de odinioară la capitolul oferte de muncă, însă „rămâne în top la salarii, fiind aproape la egalitate cu domeniul IT”, ne-a spus Ana Ber, director la Pendl & Piswanger.
Un proaspăt absolvent de ASE – Finante Bănci primește un salariu cuprins între 550 și 800 de euro.
Şi proaspeții inginerii sunt căutați pentru a lucra în industria energetică și petrochimie, domenii care au cunoscut o mare dezvoltare in ultimii ani, odată cu stabilirea unor companii străine in România.
Absolvenții de Politehnică care se angajează la companii energentice primesc salarii care pleacă de la 450 de euro și cresc in timp peste 1000 de euro, odată cu acumularea experienței.
Şanse la fel de bune de angajare pe un salariu bun de începător au și posesorii de diplome precum cea de Universitatea Petrol și Gaze de la Ploiești sau de la Facultatea de Chimie.
„Inginerii care studiază la secțiile cu predare în limbi străine din Politehnică au din start un avantaj competitiv în fața celor c