Tăvălugul dezvăluirilor practicilor ilegale ale jurnaliştilor pentru a obţine informaţiile influentului trust de presă al magnatului media Rupert Murdoch, News International, trece şi prin România, via Bruxelles, având legătură cu un scandal de mită contra lobby, printre ai cărui „protagonişti” s-ar fi aflat şi europarlamentarul român Adrian Severin. Sunday Times îl denunţa în primăvară, descriind cum i-a picat în cursă. Ieri, publicaţia londoneză Evening Standard informa că Sunday Times intră în anchetă, alături de alte ziare ale trustului, în frunte cu News of the World.
Să ne reamintim! În martie, sub pretextul că se ocupă cu acţiuni de lobby, jurnalişti ai ziarului britanic Sunday Times au propus mai multor membri ai Parlamentului European să le plătească 100.000 de euro pe an în schimbul adoptării unor amendamente. Trei dintre ei au acceptat: fostul vicepremier român Adrian Severin, fostul ministru sloven de Externe Zoran Thaler şi un fost ministru austriac de Externe, Ernst Strasser. Întâlnirea lui Severin cu ziariştii sub acoperire de la Sunday Times a fost filmată în secret, apoi dată publicităţii. Sunday Times l-a acuzat pe Severin că ar fi cerut 12.000 de euro mită ca să promoveze un amendament în sprijinul mediului de afaceri. Zoran Thaler şi Ernts Strasser au demisionat din Parlamentul European. Adrian Severin a refuzat, declarând că este victima unei înscenări. El s-a retras din grupul socialiştilor europeni şi a demisionat din PSD.
În 23 iunie, Parlamentul European a hotarât, la cererea DNA, ridicarea imunităţii lui Adrian Severin. El a declarat atunci că scandalul în care a fost implicat este rezultatul unor „manevre obscure” prin care s-a urmărit decredibilizarea sa. „Nu voi accepta niciodată ca interese economico-politico-mediatice meschine să mă învingă. Voi lupta până la capăt pentru a-mi