Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REACŢIE Cea mai „prolifică“ escroacă, graţiată de Marian Lupu, a fost amnistiată anterior de două ori

Publicat in Adevarul, miercuri 13 iulie 2011 ·

O victimă de-a Larisei Focşa, graţiată recent de şeful statului, a depus o cerere la Procuratura Generală pentru a fi pornită urmărirea penală împotriva persoanelor care au pregătit decretul prin care au fost eliberaţi nouă infractori.

Mihail Ţăruş susţine în cererea sa că Larisa Focşa a fost amnistiată anterior de două ori. El susţine că femeia a fost graţiată contrar legii. La rândul său, avocatul lui Mihail Ţăruş, susţine că în cazul Larisei Focşa au fost prezentate date eronate în baza cărora a fost graţiată aceasta.

„Singurul lucru care poate fi făcut este anularea acestui decret. Persoanele care au pregătit decretul erau obligaţi să ştie că Larisa Focşa a mai comis infracţiuni fiind după gratii şi că mai are un dosar penal. Vom merge la CEDO pentru că statul nu este în stare să bage la puşcărie o persoană care a comis atâtea infracţiuni", a explicat avocatul Veaceslav Ţurcan.

Preşedintele Comisiei de graţiere, compozitorul Gheorghe Mustea spune că femeia a trăit o adevărată tragedie. „Ea n-a păcălit. Larisa Focşa a adus din Ucraina producţie rea, care nu a fost bună pentru consum. S-a «ars» femeia! A fost păcălită", a explicat compozitorul.

CITEŞTE AICI Graţiaţii lui Lupu: ucigaşi şi escroci

Larisa Focşa (48 de ani), despre care se ştia că ar fi făcut parte din gruparea hoţului în lege Grigori Karamalak, a fost condamnată în 2009 la 13 ani şi jumătate de puşcărie pentru escrocherii, însuşirea bunurilor străine în proporţii considerabile. Numele acesteia a apărut în zeci de dosare penale, Larisa Focşa fiind condamnată şi anterior pentru infracţiuni asemănătoare. Printre victimele ei au fost mai mulţi oameni de afaceri pe care i-a lăsat fără bani şi fără averi.

VEZI TEXTUL CERERII

Prin prezenta solicit respectuos să porniți urmărirea penală împotriva persoanelor cu funcții de raspundere care vădit ilegal au contribuit la

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ruptură la vârful AUR: Claudiu Târziu anunță că se desparte „definitiv” de partid. „Sunt alungat din propria casă de către copiii mei”

HotNews acum 4 ore
Claudiu Târziu, cofondator al AUR și președinte al Consiliului Național de Conducere al partidului, a anunțat că pleacă din partid, în urma tensiunilor dintre el și George Simion. În urmă cu câteva zile, el susținea că a fost suspendat din formațiun

Donald Trump amână aplicarea taxelor pentru 90 de zile. China nu se bucură de această „îngăduință”

Adevarul acum o ora
Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri, 9 aprilie, o pauză de 90 de zile cu privire la aplicarea noilor tarife cu care a zguduit piețele lumii. Excepție de la această „îngăduință” face China, căreia îi mărește taxele la 125%.

Nicușor Dan, despre sprijinul anunțat de USR: „Nu am avut nicio implicare/ Este o decizie corectă”

HotNews acum 55 minute
Nicușor Dan a afirmat, la Antena 3, că nu a fost implicat în decizia conducerii USR de a-i retrage Elenei Lasconi sprijinul pentru alegerile prezidențiale în favoarea primarului Capitalei. Însă acesta a spus că decizia este „una corectă”, miza fiind

UPDATE - MAE - Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, declaraţi persona non grata / Ce spune MAE rus

News.ro acum 3 ore
Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, au fost declaraţi persona non grata, conform MAE. Decizia vine la o lună după ce autorităţile române i-au declarat persona non grata pe ataşatul militar, aero şi naval al Federa

Trump suspendă pentru 90 de zile noile tarife vamale, cu excepția celor împotriva Chinei

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că a autorizat o pauză de 90 de zile în aplicarea noilor taxe vamale suplimentare „reciproce”, precum și a tarifului de bază de 10% pentru toate importurile în SUA, informează agențiile internați

Cristina Trăilă, propusă de PNL pentru funcția de secretar general al Guvernului

HotNews acum 4 ore
Biroului Politic Național al PNL a decis miercuri să o propună pe Cristina Trăilă, vicepreședinta PNL secotr 5, pentru funcția de secretar general al Guvernului, au declarat, pentru HotNews.ro, surse politice. Cristina Trăilă, care a ratat intrarea

UPDATE - AEP, hotărâre privind sediile celor 965 de secţii de votare din străinătate organizate pentru alegerile prezidenţiale din acest an/ Cât timp durează votarea în afara ţării, când începe şi când se încheie/ Detalii furnizate de MAE

News.ro acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a adoptat miercuri, 9 aprilie, hotărârea privind sediile celor 965 de secţii de votare din străinătate organizate pentru alegerile prezidenţiale din acest an. Potrivit legii, votarea în străinătate se desfăşoa

Înot: La o zi după ce a fost premiat în cadrul Galei News.ro, David Popovici a câştigat o medalie de aur la Naţionalele de la Otopeni

News.ro acum 4 ore
David Popovici a câştigat, miercuri, medalia de aur în proba de 50 m liber din cadrul Campionatului Naţional de înot de la Otopeni. Popvici, legitimat la CS Dinamo, a parcurs cei 50 de metri în 21.83. Pe locul doi s-a clasat Patrick Sebastian Dinu (

Reacția MAE după ce Rusia a declarat indezirabili doi diplomați români: „O măsură neîntemeiată”

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe a afirmat că decizia autorităților ruse de a declara ca indezirabili doi diplomați români din ambasada de la Moscova este „neîntemeiată”, ținând seama că, anterior, România, a declarat „personae non gratae” doi diplomaț

Rabla 2025 – Ministrul Mediului a anunțat cât va fi subvenția acordată celor care-și iau mașini electrice

HotNews acum 6 ore
Subvenția pentru cei care-și iau mașini electrice prin programul Rabla a fost de 5.100 euro anul trecut, iar anul acesta va crește la 7.500 de euro valoarea ecotichetului, după ce în 2024 vânzările s-au prăbușit. Ministrul Mediului a declarat miercu

Vremea

București
acum

mie.

1°/13°
joi

2°/14°
vin.

0°/12°
sâm.

5°/10°
Iasi
acum

mie.

-0°/6°
joi

-0°/6°
vin.

-1°/8°
sâm.

2°/11°
Constanta
acum

mie.

-0°/9°
joi

2°/12°
vin.

0°/7°
sâm.

4°/10°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-2°/9°
joi

-0°/6°
vin.

-0°/6°
sâm.

4°/9°
Timisoara
acum

mie.

-1°/12°
joi

-0°/11°
vin.

1°/14°
sâm.

7°/15°