Echipa de Cupa Davis a României va întâlni reprezentativa Cehiei în barajul pentru menţinerea în Grupa Mondială.
Norocul a ocolit România ieri la Londra, unde a avut loc tragerea la sorţi a meciurilor de tenis din barajul pentru menţinerea sau promovarea în Grupa Mondială a Cupei Davis, programat a avea loc la Bucureşti, în perioada 16-18 septembrie, chiar înaintea turneului BRD Năstase/Ţiriac Trophy, din 19-25 septembrie.
Adversara reprezentativei ţării noastre va fi puternica echipă a Cehiei, care la începutul acestui an a fost eliminată surprinzător în optimile de finală ale competiţiei de formaţia Kazahstanului, care s-a impus cu 3-2. Cehii au în formaţie nu mai puţin de trei jucători în primii 100 ai lumii, alături de Tomas Berdych, locul 8 mondial, regăsindu-se Radek Stepanek (locul 57) şi Lukas Rosol (locul 70), în timp ce Victor Hănescu, locul 64 în clasamentul ATP, este cel mai valoros jucător al nostru. Chiar şi statistica întâlnirilor de până acum este în favoarea adversarilor din toamnă, din cele patru întâlniri România câştigând doar un singur meci, pe primul, în mai 1977. Pe vremea aceea însă, din lot au făcut parte Ilie Năstase şi Ion Ţiriac, Năstase aducând 2,5 puncte echipei noastre, echivalentul a două victorii la simplu şi una la dublu alături de Ţiriac, cu care România s-a impus în faţa Cehoslovaciei, cu 3-1, la Bucureşti. În ultima confruntare, România, din a cărei formaţie făceau parte Andrei Pavel, Adrian Voinea, Gabriel Trifu şi tânărul, pe atunci, Victor Hănescu, a fost învinsă (2-3) la Prostejov, în 2001, de Cehia, cu Bohdan Ulihrach şi Jiri Novak.
Celelalte meciuri de baraj pentru rămânerea-promovarea în Grupa Mondială sunt: Rusia-Brazilia, Israel-Canada, Africa de Sud-Croaţia, Chile-Italia, Japonia-India, Belgia-Austria şi Australia-Elveţia.
Echipa de Cupa Davis a României va întâlni reprezentativa Cehiei în