Cu prilejul retrogradării echipei de fotbal Universitatea Craiova şi revolta suporterilor din Bănie, care au ieşit pe străzi, spuneam dezamăgit: „Uite ce îi mai scoate pe români în stradă! Nu grija zilei de mâine, nici jafurile la vedere ale politrucilor, umilinţele de tot felul sau primejdia şomajului pentru copiii de acasă!".

Ceea ce s-a întâmplat însă de câteva zile la Timişoara, unde oficialităţi locale au solidarizat cu suporterii echipei locale de fotbal retrogradate nu prin confruntare directă, ci prin şantaj sau cine stie prin ce alte jocuri de culise, ei bine, ce s-a întâmplat acolo mi-a atras atenţia. „Ole, ola, graniţă la Orşova" nu este un strigăt banal care s-a pierdut în neant şi nu s-a născut acolo, ad-hoc. Este foarte clar că între centru şi judeţele ţării, dar mai acut în Ardeal, nemulţumirile cresc în progresie geometrică.

Pentru a produce explozia nu este necesar să fugă Traian Băsescu cu elicopterul, căci dl Boc oricum îl foloseşte să-şi plimbe odraslele. Este necesar doar un meci de fotbal programat să aibă loc şi cineva, cu muşchi, să se contreze cu cei mulţi şi să zică „nu". Hazardul stabileşte alte reguli de joc pentru că este construit pe alţi parametri culturali. Adică măsurile care nu deranjează în câmpia moldo-valahă vor stârni revolte aprige dincolo de munţi. Hazardul poate fi intuit prin cunoaşterea simbolurilor căci tot ele te pot ajuta să acţionezi la momentul potrivit. Despre cum funcţionează acest mecanism la scară istorică am să povestesc o întâmplare din istoria recentă a Banatului, dar care s-a consumat la mare distanţă de el. S-a întâmplat cu 90 de ani în urmă. În anul 1919. A fost atunci o vreme când, în timpul ultimelor negocieri înaintea semnării tratatelor de pace de la Paris - care au pus capăt Primului Război Mondial -, dl Clemenceau să nu mai primească pe nimeni. Era suficient de puternic să refuze delegaţii