Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copa America: Golurile lui Pato şi Neymar aduc Braziliei victoria şi calificarea în sferturile de finală

Publicat in Antena 3, joi 14 iulie 2011 ·

Ultimele meciuri din faza grupelor au adus în cele din urmă şi spectacolul la Copa America. Prim planul a fost luat de Brazilia, care, după două evoluţii neconvingătoare, a câştigat cu 4-2 în faţa Ecuadorului, duble pentru Pato şi Neymar, şi s-a calificat în sferturile de finală, acolo unde va întâlni naţionala Paraguayului.

Pato a deschis scorul în minutul 28 cu o lovitură superbă de cap, însă ecuadorienii au egalat înainte de pauză prin Felipe Caicedo, care a profitat de o intervenţie greşită a portarului Julio Cesar. Neymar i-a readus pe brazilieni în avantaj imediat după pauză, dar Caicedo făcut dubla după o nouă minge greşită de goalkeeperul echipei lui Mano Menezes.

Cu jumătate de oră înainte de final, Pato a marcat al doilea său gol în acest meci şi a readus Selecao în avantaj, pentru ca Neymar să securizeze succesul brazilienilor în minutul 76. Cu 5 puncte, Brazilia câştigă la golaveraj Grupa B în faţa Venezuelei, care continuă să fie surpriza plăcută de la Copa America.

Considerată până nu demult cenuşăreasa Americii de Sud, Venezuela reuşise să obţină în primele două meciuri, cu Brazilia şi Ecuador, 4 puncte, fără a primi vreun gol. Echipa lui Cesar Farias a deschis scorul şi în meciul cu Paraguay, prin vedeta Salomon Rondon, însă paraguayenii au întors rezultatul şi, în minutul 86 conduceau cu 3-1, după golurile reuşite de Alcaraz, Barios şi Riveros.

Deşi aveau calificare în sferturi asigurată, indiferent de rezultatul final, jucătorii din Venezuela nu s-au resemnat şi au egalat în ultimele două minute, prin Miku şi Perozo.

Paraguayul merge în sferturi de pe locul 3, câştigând la goalveraj lupta cu Costa Rica, şi va întâlni Brazilia, echipă cu care a remizat în meciul din grupă, scor 2-2. Venezuela va lupta pentru un loc în semifinale cu naţionala statului Chile.

Program sferturi de finală C

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”

Adevarul acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că este pregătit se semneze acordul privind mineralele rare şi că este gata să coopereze sub „conducerea puternică” a lui Donald Trump, după ce acesta a oprit, luni seară, transporturile m

Nicuşor Dan și Elena Lasconi, reacții după declarațiile Rusiei în favoarea lui Călin Georgescu: „Un semnal de alarmă pentru statul român” / „Moscova a ajuns să îl susţină pe faţă”

HotNews acum o ora
Comunicatul transmis marţi de Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei reprezintă primul act public oficial prin care Moscova intervine în sprijinul unui candidat în alegerile prezidenţiale din România şi „un semnal de alarmă extrem de important pe

"Votul pentru Georgescu, o batjocură la adresa celor care au murit în 1989". Atac dur al lui Burduja după ce candidatul suveranist a declarat că vrea România afară din UE și NATO

Ziare.com acum 3 ore
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, l-a atacat marţi, 4 martie, într-o postare pe pagina personală de Facebook pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu. Burduja a spus despre Georgescu că nu mai las

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 4 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

"Semnal de alarmă pentru statul român". Reacția lui Nicușor Dan după ce Serviciile Moscovei au sărit în apărarea lui Călin Georgescu

Ziare.com acum 2 ore
Nicuşor Dan, primarul Capitalei și candidat independent în alegerile prezidenţiale, a afirmat marţi, 4 martie, că ultimele declaraţii ale Serviciului rus de Informaţii Externe reprezintă ”primul act public oficial prin care Rusia intervine în spriji

Călin Georgescu a pierdut la Tribunalul UE, unde a cerut instanţei să oblige Guvernul la reluarea turului doi

News.ro acum 3 ore
Călin Georgescu a pierdut procesul la Tribunalul UE, care i-a respins acţiunea prin care a cerut reluarea turului doi al alegerilor prezidenţiale, anunţă G4Media. Tribunalul i-a respins acţiunea şi nu s-a pronunţat pe cerere, iar în ordonanţa de res

Marcel Ciolacu: Faptul că un serviciu secret al Rusiei se poziționează față de decizii ale autorităților române este de netolerat! / Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu / Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii și pe cine nu

G4Media acum 4 ore
Premierul României a reacționat dur într-o postare pe pagina personală de Facebook față de susținerile neprobate ale Serviciului de Informații Externe al Rusiei, potrivit cărora decizia procurorilor români de a-l ancheta penal pe Călin Georgescu „es

Ministerul de Externe consideră afirmaţiile serviciilor ruseşti ”ridicole şi complet neavenite”: Fac parte din seria de acţiuni hibride desfăşurate de Federaţia Rusă pentru a submina democraţia în România

News.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite, marţi, că, afirmaţiile serviciilor ruseşti sunt ”ridicole şi complet neavenite” şi ”fac parte din seria de acţiuni hibride desfăşurate de Federaţia Rusă pentru a submina democraţia în România”. ”MAE pre

Votați pentru Stațiunea turistică Tășnad ca „Destinația Anului 2025”

Buletin de Carei acum 2 ore
• publicat la: 4 martie 2025

Înghețarea ajutorului american pentru Ucraina se face deja simțită în principalul centru logistic din Polonia, confirmă premierul Tusk. „Prindeți-vă centurile, intrăm într-o zonă de turbulențe”

HotNews acum o ora
Decizia SUA de a îngheța ajutorul militar pentru Ucraina se face deja simțită în principalul centru din Polonia de sprijin logistic pentru Kiev, a indicat marți premierul polonez Donald Tusk. „Informațiile care vin de la frontieră, de la centrul nos

Vremea

București
acum

mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

4°/13°
joi

6°/14°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/16°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°