Săptămâna viitoare va avea loc a doua sesiune din cadrul dezbaterilor publice iniţiate de PSD în cursul lunii iunie. Potrivit proiectului iniţiat, în fiecare lună, una dintre formaţiunile politice reprezentative la nivelul municipiului Târgu-Mureş organizează o astfel de dezbatere. Cea de-a doua dezbatere este organizată de PNL Târgu-Mureş. Tema generală a dezbaterilor este „O viaţă mai bună la Târgu Mureş”, tema propusă pentru întâlnirea de joi fiind „Habitat si cetăţean – conştientizarea puterii publice a cetăţenilor”. Dezbaterea va avea loc joi, 21 iulie 2011, ora 18.00 la Casa Adria ( din Târgu- Mureş, strada Verii nr. 49, Platoul Corneşti. „Rolul acestor dezbateri este de a informa cetăţenii în legătură cu problemele administrative, economice şi sociale cu care se confruntă oraşul nostru, de a facilita dialogul public între actorii politici, societatea civilă şi cetăţean, în scopul dezvoltării durabile a habitatului târgumureşean. Sunt invitaţi cetăţeni ai municipiului Târgu Mureş, reprezentanţii formaţiunilor politice, exponenţii mass – media locală şi ai societăţii civile, discuţiile având caracter liber şi participativ”, a precizat Ionela Ciotlăuş, preşedintele PNL Târgu-Mureş.
Săptămâna viitoare va avea loc a doua sesiune din cadrul dezbaterilor publice iniţiate de PSD în cursul lunii iunie. Potrivit proiectului iniţiat, în fiecare lună, una dintre formaţiunile politice reprezentative la nivelul municipiului Târgu-Mureş organizează o astfel de dezbatere. Cea de-a doua dezbatere este organizată de PNL Târgu-Mureş. Tema generală a dezbaterilor este „O viaţă mai bună la Târgu Mureş”, tema propusă pentru întâlnirea de joi fiind „Habitat si cetăţean – conştientizarea puterii publice a cetăţenilor”. Dezbaterea va avea loc joi, 21 iulie 2011, ora 18.00 la Casa Adria ( din Târgu- Mureş, strada Verii nr. 49, Platoul Corneşti. „Rolul acestor dezbateri este d