Victor Hănescu, locul 64 ATP, a fost învins, joi, cu scorul de 6-3, 7-6 (6), de slovacul Pavol Cervenak, locul 287 ATP, jucător venit din calificări, în turul doi al turneului de la Stuttgart, cu premii de 450.000 de euro.
Hănescu reuşise, miercuri, surpriza turneului, eliminându-l în prima rundă pe principalul favorit al Mercedes Cup, francezul Gael Monfils, locul 7 ATP. Aceasta fusese a cincea victorie din cariera românului în faţa unui tenismen din Top 10 ATP.
Însă joi, românul a cedat într-o oră şi jumătate în faţa unui jucător aflat aproape de locul 300 ATP.
Pentru participarea la competiţia din oraşul german, Victor Hănescu va primi 20 de puncte ATP şi un cec în valoare de 6.595 de euro.