Fragment din una dintre cele mai frumoase cărţi scrise de un non-francez despre Franţa şi copiii ei nebuni. L-am ales pentru că e şi cu Brassens.
“Îi celebra pe cei năpăstuiţi de soartă: laşi, codoşi, gropari, prostituate cu inimi obişnuite, femei cu curul mare, trădători, colaboraţionişti cu creştetul ras şi doamne în vîrstă. Pe măsură ce îmbătrînesc şi eu, preţuiesc tot mai tare versul din Saturne – Et la petite pisseuse d’en face / peut bien aller se rhabiller (iar puştoaica din faţă poate să se ducă să se-mbrace la loc).
Lăuda pisici, pipe, prietenia dintre bărbaţi şi femeia cu inima de anghinare, care dă fiecăruia cîte o frunză. Detesta judecătorii, jandarmii, conservatorii şi persoanele cu principiile împietrite. Dar oricît de robustă ar fi fost delicateţea lui, nu putea să-şi ierte mereu inamicii.
La mijlocul anilor şaizeci, Brassens a slăbit vizibil şi, de la o statură de urs, s-a micşorat şi a ajuns un sfrijit. Jurnaliştii şi-au informat cititorii că marele cîntăreţ ar fi bolnav de cancer. Speculaţiile lor erau adevărate; adevărate, dar la fel de supărătoare.
Brassens a răspuns cu Le Bulletin de sante, unde recunoaşte că a părăsit cu adevărat rîndurile obezilor, dar nu din motivul invocat de unii. Nu – non, non, non, trois fois non – pierderea greutăţii în asemenea nu a fost cauzată de boală – el consumînd enorm de mult timp şi energie făcînd amor cu nevestele jurnaliştilor”
În 1977 s-a făcut un sondaj de opinie din Franţa. 64,7% au răspuns că ar vrea să fie în pielea lui Brassens pentru că el reprezintă Omul Fericit. Brassens a fost rugat să comenteze. A făcut-o foarte scurt: “Ah, les cons…”
(sursa: Julian Barnes, Tour de France)
Fragment din una dintre cele mai frumoase cărţi scrise de un non-francez despre Franţa şi copiii ei nebuni. L-am ales pentru că e şi cu Brassens.
“Îi celebra pe cei năpăstuiţi de
