* ADEVARUL
* Cum putem să repornim în forţă economia
Ca să avem o creştere economică semnificativă, ar trebui să ne concentrăm investiţiile pe câteva domenii-cheie, cum ar fi infrastructura, energia regenerabilă şi turismul. Oamenii de afaceri consideră că România trebuie să investească în câteva domenii care pot genera creşterea PIB. Un exemplu de urmat ar putea fi Polonia, Cehia şi Turcia. "Noi nu ne vindem ţara", slogan la modă la începutul anilor "90, nu mai este de mulţi ani de actualitate. Din contră, acum, România trebuie să caute cele mai bune metode pentru a atrage investiţii, necesare pentru relansarea economiei, consideră oamenii de afaceri şi economiştii consultaţi de "Adevărul". Nu contează de unde vin banii, că sunt ai statului, din parteneriate publice private, de la investitorii străini sau din fondurile europene.
* România ar putea deveni grânarul Egiptului
Egiptul, cel mai mare importator de grâu din lume, ar putea include România şi Ucraina pe lista furnizorilor oficiali, însă decizia va depinde în principal de calitatea culturii. Autoritatea generală egipteană pentru aprovizionare cu mărfuri cumpără anual cinci-şase milioane de tone de cereale, prin licitaţii internaţionale, şi vrea să îşi diversifice furnizorii, a declarat Nomani Nomani, vicepreşedinte al instituţiei. Egiptul importa masiv cereale din Rusia, însă, când acest stat a oprit exporturile de grâu în august anul trecut, din cauza secetei, autoritatea egipteană a exclus-o de pe lista furnizorilor şi a cumpărat cereale din Franţa şi din Statele Unite.
* Capitalul românesc n-are bani să treacă graniţa
Numai două companii autohtone au cumpărat anul trecut afaceri în alte state. În 2010, piaţa locală de fuziuni şi achiziţii a scăzut cu 66% faţă de 2009. Criza şi-a pus amprenta pe planurile de extindere ale companiilor româneşti. În 2010, doar Petrom şi Pol