Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Makeover pentru morţi: cel mai straniu parteneriat de până acum

Publicat in Romania Libera, joi 14 iulie 2011 ·

A fost numit cel mai neobişnuit parteneriat de până acum: linia de produse de machiaj Illamasqua urmează să colaboreze cu liderul firmelor de pompe funebre din Londra, Leverton & Sons pentru a le dărui celor trecuţi în nefiinţă o ultimă apariţie în lumea celor vii demnă de toată admiraţia: un makeover făcut de profesionişti. Brand-ul britanic şi-a unit forţele cu afacerea de familie veche de 200 de ani pentru a le oferi o transformare cosmetică profesionistă celor ce doresc să se afirme chiar şi după moarte. Supranumit „Ultimul act al expresiei de sine", proiectul celor două firme susţine că îi va ajuta pe cei care ţin la imaginea lor să plănuiască dinainte felul în care vor să arate în sicriu.

„Îi încurajează pe oameni să îşi plănuiască ultima transformare - un omagiu pentru cine au fost şi pentru cum vor să păşească în viaţa de apoi," a declarat un reprezentant al Illamasqua, adăugând faptul că serviciul inovativ va aduce o „frumuseţe ritualică" pentru ultima apariţie a celor care adoră să se exprime.

La sesiunile de machiaj, care încep de la 500 de euro, va participa un make-up artist Illamasqua pregătit special pentru a lucra pe cadavre îmbălsămate.

Illamasqua este o firmă de cosmetice relativ nou apărută pe piaţă, în 2008. A fost fondată de Julian Kynaston, care a lansat brand-ul fără să aibă experienţă în domeniu. Cu toate acestea, afacerea sa a avut un impact rapid. În trei ani de la lansare, aceasta a dobândit un statut important pe piaţă şi produsele firmei sunt vândute în aproximativ 100 de magazine din întreaga lume.

A fost numit cel mai neobişnuit parteneriat de până acum: linia de produse de machiaj Illamasqua urmează să colaboreze cu liderul firmelor de pompe funebre din Londra, Leverton & Sons pentru a le dărui celor trecuţi în nefiinţă o ultimă apariţie în lumea celor vii demnă de toată admiraţia: un makeover făcut de profesio

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Hamas susţine că este gata să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

News.ro acum o ora
Un responsabil al Hamas a declarat pentru AFP că mişcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni deţinuţi în Fâşia Gaza în cursul „primei faze” a unui acord cu Israelul, care a fost evocat încă de sâmbătă, în zi

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 4 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum o ora
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum o ora
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 6 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vreme de primăvară după „gerul Bobotezei”. Cea mai caldă zonă din țară, unde temperaturile vor urca până la 18 grade săptămâna viitoare

Ziare.com acum 3 ore
Meteorologii anunţă pentru săptămâna care începe cu sărbătoarea Botezului Domnului, numită în popor Boboteaza, o vreme caldă, cu temperaturi maxime de 14 grade Celsius. Potrivit ANM, valorile termice se vor situa peste cele obişnuite pentru prima de

Vremea

București
acum

lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

3°/9°
mie.

6°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

2°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
joi

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

6°/10°
joi

5°/12°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/12°
joi

7°/14°