Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Normă de internări la Spitalul de Urgenţă

Publicat in GAZETA de SUD, joi 14 iulie 2011 ·

Reducerea perioadei de spitalizare, analize şi radiografii contra cost sau, pur şi simplu, refuzul de a-i interna sunt unele dintre consecinţele lipsei de fonduri pe care bolnavii de la Spitalul de Urgenţă Craiova le vor suporta

Spitalul de Urgenţă Craiova este pus într-o situaţie dificilă din cauza diminuării fondurilor alocate de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Dolj. Potrivit noului contract cu CAS Dolj, semnat luna trecută, Spitalul de Urgenţă Craiova are alocaţi 86,250 milioane de lei pentru 2011, în condiţiile în care anul trecut suma repartizată a fost de 100 de milioane de lei.

Reducerea fondurilor se va răsfrânge direct asupra bolnavilor care solicită îngrijiri medicale şi care deja sunt puşi în situaţia de a suporta din propriul buzunar o parte din cheltuielile de spitalizare, susţine conducerea spitalului. „Anul trecut am avut 60.000 de internări, însă contractul din acest an ne permite să avem sub 50.000 de internări“, a declarat conf.dr. Florin Petrescu, managerul Spitalului de Urgenţă Craiova.

Pentru a se încadra în acest plafon, spitalul va trebui să refuze bolnavi, altfel se va ajunge în situaţia din 2010, ca serviciile care nu se încadrează în fondurile alocate să nu fie plătite de CAS. „Anul trecut am avut servicii peste valoarea contractului pe care Casa de Asigurări de Sănătate nu ni le-a plătit. Doar în luna octombrie valoarea acestora se ridică la două milioane de lei“, a precizat Petrescu.

Măsura va afecta şi pacienţii cronic, cum ar fi cei cu diabet sau cancer. Pentru o mare parte din aceşti bolnavi care îşi primesc tratamentul în regim de spitalizare de o zi, numărul maxim de internări care vor putea fi făcute lunar, conform contractului, va fi de 53, în condiţiile în care spitalul internează aproximativ 200 de astfel de cazuri. „Am discutat cu Casa de Asigurări de Sănătate să încercăm să cuprindem şi diferenţa l

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ACCIDENT feroviar pe linia București- Brașov. Un camion a fost lovit de un tren de călători / TRAFIC blocat

Gandul acum 24 minute
Accident feroviar pe linia București – Brașov. Momentan, nu se cunosc cauzele și nici alte informații despre incident. Potrivit IPJ Prahova, accidentul a avut loc în Buşteni, judeţul Prahova. Nu au fost înregistrate victime, iar traficul în zonă est

INS: Rata anuală a inflaţiei în luna martie 2025 a scăzut la 4,9%, comparativ cu luna martie 2024

News.ro acum 2 ore
Rata anuală a inflaţiei în luna martie 2025 comparativ cu luna martie 2024 a fost 4,9%, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). În luna februarie 2025, rata anuală a inflaţiei a fost 5%, comparativ cu luna februarie 2024. „Indicele p

Marcel Ciolacu, noi reproșuri pentru Victor Ponta: Înjură și vrea să dea jos guvernul din care a făcut parte

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că Victor Ponta „înjură și vrea să dea jos” guvernul din care a făcut parte, la fel cum a procedat în trecut și cu alte guverne PSD, după ce PSD l-a primit înapoi și i-a dat șansa să candideze și să ajungă

Cum va fi vremea în România până pe 12 mai: prognoza meteo detaliată pe săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Meteo săptămâna 14.04.2025 – 21.04.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a ţării, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile vestice, nordice, centrale şi la

Un TIR care transporta un tramvai din Turcia a rămas blocat sub un pasaj CFR din Caraș-Severin

HotNews acum 2 ore
Incidentul a avut loc pe pe DN6, șoseaua care leagă Timișoara de sudul țării, în zona localității Teregova, județul Caraș-Severin, potrivit presei locale. Șoferul de TIR a rămas blocat când a trecut pe sub pasajul de cale ferată, blocând traficul, s

Curtea Supremă afirmă că Trump trebuie să ”faciliteze” reîntoarcerea bărbatului deportat din greşeală în El Salvador

News.ro acum 5 ore
Curtea Supremă a cerut administraţiei preşedintelui Donald Trump să ”faciliteze” reîntoarcerea bărbatului din Maryland deportat din greşeală în El Salvador, fără a solicita însă guvernului să îl returneze în Statele Unite, scrie CNN. Înalta Curte a

INS: Câştigul salarial mediu net a crescut uşor în februarie, la 5.351 lei, faţă de luna ianuarie

News.ro acum o ora
Câştigul salarial mediu net a fost 5.351 lei, în luna februarie, în creştere cu 23 lei (+0,4%) faţă de luna ianuarie 2025, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). ”În luna februarie 2025, câştigul salarial mediu brut a fost 8.932 lei

Un cioban din Prahova a descoperit un al doilea MORMÂNT preistoric în zona Urlați. Arheologii spun că are peste 5.000 de ani

Gandul acum 48 minute
Cosmin Florin Dumitrache, un cioban din localitatea Ceptura, județul Prahova, a descoperit în zona Vârful Scoruș, la Urlați, un craniu. Bărbatul este la a doua descoperire de acest fel în ultimii doi ani, potrivit Observatorul Prahovean. O echipă de

Familia șefului Siemens Spania a murit în accidentul de elicopter. 6 morți, după ce aparatul de zbor a picat în râul Hudson din New York

Libertatea acum 3 ore
Familia șefului Siemesn a murit, după ce elicopterul care zbura joi seara între Manhattan şi New Jersey, s-a prăbușit în râul Hudson, în New York, anunță publicația germană Bild.

Șase persoane, printre care trei copii, au murit după ce un elicopter s-a prăbușit în râul Hudson la New York

Ziua Constanta acum 3 ore
Șase persoane, dintre care trei copii, au murit joi, la New York, după ce un elicopter turistic s-a prăbușit în fluviul Hudson, relatează AFP citat de Agerpres.ro. 'Cele șase victime au fost scoase din apă. Din păcate, toate au murit', a anunțat pri

Vremea

București
acum

vin.

-2°/11°
sâm.

2°/11°
dum.

7°/15°
lun.

6°/17°
Iasi
acum

vin.

-1°/5°
sâm.

1°/9°
dum.

4°/16°
lun.

6°/17°
Constanta
acum

vin.

-2°/9°
sâm.

3°/10°
dum.

5°/10°
lun.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/5°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/16°
lun.

6°/18°
Timisoara
acum

vin.

-2°/15°
sâm.

3°/14°
dum.

4°/19°
lun.

10°/19°