Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine face legea la Bruxelles

Publicat in Adevarul, joi 14 iulie 2011 ·

Liberalii şi popularii sunt cei mai influenţi eurodeputaţi, iar germanii sunt cei care înclină balanţa în grupul popularilor şi al social- democraţilor. Europarlamentarul liberal român Adina Vălean are cele mai multe „voturi câştigătoare“, adică materializate în legi ce au ieşit conform opţiunii sale.

Votul în Parlamentul European (PE) este mult mai diferenţiat după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, iar mizele au crescut. Deputaţii europeni continuă să voteze în primul rând respectând liniile ideologice ale grupurilor din care fac parte, dar şi interesele politice interne. Preferinţele individuale influenează însă şi ele poziţiile de vot ale eurodeputaţilor. Cel puţin aşa arată o analiză realizată de website-ul independent VoteWatch.eu.

Citeşte şi:

VIDEO Război între Orban şi Parlamentul European

Parlamentul European: "Am informat Reprezentanţa României despre ridicarea imunităţii lui Severin"

Vadim e fost pârât la OLAF de Parlamentul European

Rebeli politici la Bruxelles

Totuşi, voturile arată că, cel puţin în ultima sesiune parlamentară, unele delegaţii naţionale au fost mai radicale decât partidele naţionale. Asftel, potrivit VoteWatch, în cadrul principalelor grupuri politice europene, francezii tind să fie mai la stânga de colegii lor, în timp ce partidele britanice tind să fie mai din dreapta. Grupurile politice germane menţin echilibrul de putere atât în ​​Partidul Popularilor Europeni (PPE) cât şi în grupul social-democraţilor. În rândul liberalilor din PE (grupul ALDE) niciuna dintre delegaţiile naţionale mari nu a dominat până în prezent. Aceasta constatare e cu atât mai importantă cu cât, în ultima perioadă, ALDE a fost întotdeauna de partea câştigătoare atunci când a venit vorba de voturile membrilor săi şi rezultatul final al legilor în dezbatere, arată raportul VoteWatch.eu.

@N_P

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maria Zaharova, atac fără probe: Autorităţile franceze l-au arestat pe fondatorul Telegram pentru a influenţa alegerile din România / Retorica, folosită și de liderii politici extremiști din România

G4Media acum o ora
Autorităţile franceze l-au arestat pe Pavel Durov pentru a putea folosi aplicaţia sa de mesagerie Telegram în scopul influenţării recentelor alegeri prezidenţiale din România, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

SuperLiga: Universitatea Cluj și Rapid, remiză spectaculoasă în ultima etapă din play-off

HotNews acum o ora
Universitatea Cluj și Rapid București au terminat la egalitate, scor 2-2, meciul disputat sâmbătă în ultima etapă din play-off-ul SuperLigii. Universitatea Cluj – Rapid 2-2, în etapa #10 din play-off Giuleștenii au deschis scorul în minutul 36, când

Un nou RECORD istoric de temperatură în mai: 51,6 grade în Emiratele Arabe Unite

Gandul acum 34 minute
Emiratele Arabe Unite au înregistrat, vineri, cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată pentru o lună mai, de la începutul înregistrărilor în 2003, cu 51,6 grade Celsius, potrivit Centrului Meteorologic Național (NCM). Țara deșertică s-a co

Mesajul lui Nicuşor Dan înainte de ceremonia de învestitură: „Avem de reparat 35 de ani. Nu va fi ușor”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele ales Nicuşor Dan a mulţumit sâmbătă pentru încredere celor care l-au votat și a transmis că „este nevoie de efortul fiecăruia dintre noi” pentru a repara trecutul. ”România, continuăm pe drumul democratic, pro-european şi transatlantic

Jaqueline Cristian, învinsă în finala de la Rabat, Maroc

Ziua Constanta acum 3 ore
Jaqueline Cristian a fost învinsă de australianca Maya Joint cu 6-3, 6-2 în finala turneului WTA 250 de la Rabat (Maroc), dotat cu premii totale de 275.094 de dolari. Jaqueline Cristian (26 ani, 74 WTA) s-a înclinat după o oră și 20 de minute, confo

Luni, 26 mai, încep ÎNSCRIERILE la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026

Gandul acum 4 ore
Ministerul Educaţiei a transmis că luni, 26 mai, încep înscrierile la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026. Potrivit anunțului făcut de Ministerul Educației, în grupele de nivel antepreşcolar

Cod portocaliu și galben de ploi torențiale, vijelii și grindină în mare parte din țară. Vremea se răcește accentuat

Libertatea acum 7 ore
Vremea se va răci accentuat și vor fi ploi torențiale, vijelii și grindină în următoarele zile, anunță sâmbătă Administrația Națională de Meteorologie (ANM), care a emis un cod portocaliu, unul galben și o avertizare meteo de vreme rea.

Jandarmeria Capitalei anunță că nu a fost notificată în privința protestului din Piața Constituției, după îndemnul la mobilizare de pe TikTok

Gandul acum 2 ore
Jandarmeria Capitalei a anunțat sâmbătă, 24 mai, că nu a fost înștiințată cu privire la desfășurarea unui unei adunări publice în Piața Constituției, așa cum prevede legea, în contextul apariției pe platforma TikTok, a mai clipuri video de mobilizar

Nicușor Dan merge în Polonia pentru a-l susține pe primarul Varșoviei în alegerile prezidențiale

HotNews acum 10 ore
Președintele ales, Nicușor Dan, a declarat că duminică va merge în capitala Poloniei pentru a-l susține pe liberalul Rafał Trzaskowski, primarul Varșoviei, în cursa prezidențială. „Am fost invitat în ultima mea zi în care nu sunt președinte să merg,

Simpozion Internațional la Facultatea de Teologie Ortodoxă a UAV

Arad24.net acum 2 ore
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad a găzduit, la finele săptămânii, Simpozionul Internațional „Dogma de la Niceea și importanța mărturisirii ei în lumea actuală. Modele de mărturisitori: Sfinți

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/13°
lun.

11°/13°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

16°
sâm.

14°/22°
dum.

10°/14°
lun.

9°/11°
mar.

11°/12°
Constanta
acum

17°
sâm.

15°/22°
dum.

13°/19°
lun.

13°/14°
mar.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

11°/14°
dum.

9°/13°
lun.

8°/17°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

12°
sâm.

10°/15°
dum.

8°/17°
lun.

8°/20°
mar.

10°/22°